Unchiul Petrea (fratele lui tata) vine la noi (din când în când) şi ne aduce bucurii. Aduce peşte pentru toţi. Nu mult, dar destul. Şi (în special, nouă, copiilor) ne aduce bomboane dropsuri şi halva. Dropsurile şi halvaua ni se par o minune. În ochii noştri sticlitori de bucurie până la extaz, chiar sunt o minune aceste substantive comune, însă aşa de rare încât Academia Română ar trebui să le declare substantive proprii şi să le scriem cu literă iniţială majusculă, de trei ori pe zi, înainte şi după masă (ori în loc de masă) cum recomandă moaşa comunală, celebra doamnă Ştefania.
Aşadar, ne strângem toţi în jurul bomboanelor, nu clipim, nu ne repezim la ele (deşi ne lasă gura apă), cel mai mare le calculează, le adună, le scade, le descântă ca într-un ritual misterios...şi le împarte în punguliţe, egal, la toţi, să nu se supere nimeni (după principiul teribilei economii copilăreşti: cum le păstrezi, aşa le ai!)... Ca să nu le terminăm repede, nu le sfărâmăm în dinţi, ci le sugem, fiecare în legea lui, cu viteza şi tactica lui, gândindu-se cum să facă să rămână singurul/ultimul care mai are... Şi tot aşa, până când dropsurile devin ca nişte solzi mici pe limbile noastre plescăitoare...
Era ca un fel de concurenţă naivă, ca un fel de Olimpiadă a sugătorilor de bomboane...Iată, nimeni nu mai are decât câte un biet solz dulce pe limbă!...ce să le fac? au supt prea repede! nu au fost atenţi! a dat lăcomia peste ei!...Eu sunt singura care mai are o bomboană întreagă! eu sunt victorioasă! ei au lacrimi în ochi! parcă îmi pare rău de tristeţea şi de ciuda lor! îi compătimesc în gând! să se înveţe minte! să nu se mai grăbească!...Se uită cu invidie cum admir bomboana, cum o râvnesc şi cum o apăr ca pe nu ştiu ce ofrandă cerească!...
Încet şi persuasiv, cu ochii la cer şi la pământ (nu se poate fără astea două, nu?), ca într-un ritual de sacrificare întru indulgenţă şi clemenţă divină, pun bomboana triumfală pe limbă, uite-aşa, să o savurez!...dar, sub presiunea gloriei şi ameţelii şi supraestimării (fără să vreau) înghit dropsul biruitor...şi, gata, nu mai am nimic!...pe când ceilalţi încă mai savurează ultimele acorduri din dulcea bucurie pe care ne-o aduce unchiul când vine pe la noi, departe, atunci!...
