Merg să culeg porumbele. Că-s tare bune de foame şi de leac poamele astea de porumbar spinos şi spontan şi locuitor prin garduri naturale, prin liziere, aiurea şi peste tot! Mă duc să culeg multe porumbele, că suntem mulţi la masă, vine iarna...şi mai mare dragul să mă sui în pod şi să aduc pentru masa de prânz, că aia de dimineaţă şi aia de seară au fugit de acasă!...
Mă duc să culeg porumbele de lângă cimitir. Peste drum de locul unde hodinesc robii şi roabele lui Dumnezeu, adică la câţiva paşi de veşnica lor îngropare, se întinde un gard viu şi vechi de când lumea. Acest gard este alcătuit din floră spontană, mai ales din porumbari. Crude, fructele acestui arbust ţepos sunt acre de-ţi cad literele de pe cruce. Coapte, îşi mai păstrează o ţâră din acreală, dar câştigă o savuroasă aromă sălbatică şi atrăgătoare, de ţi se suie literele la locul lor, nu cumva să te trezeşti că nu ştii cum te cheamă. Poamele astea se coc şi sunt bune de cules şi de mâncat numai după ce le "bate" bruma, adică exact la vremea când dumitriţele ostenesc şi se apleacă uşor-uşor pe obrazul pământului în care ne aşteaptă părinţii, dar ne roagă să nu ne grăbim, fiindcă în ţinutul cu verdeaţă "viaţa" e banală şi plictisitoare...!
Ajung la gard, merg pe lângă el (câte porumbele a făcut Cel de Sus pentru Cei de Jos!) şi dau să încep să culeg. Mai mult mănânc decât culeg...E cam frig! (toamnă spre iarnă, ce vrei?!)...E cam dimineaţă. Cam oră de utrenie....Mă furnică un soi de sfială, şi doar nu-i prima dată când mă aflu în preajma celor orizontali...Mai încolo, la câteva evanghelii depărtare de locul în care "mănânc şi plâng" (vorba poetului din Mălini), văd o cruce ieşind pe poarta cimitirului. Mi se face părul măciucă, oleacă. Mă uit mai atent. Sub cruce, păşeşte o umbră. O umbră cu ţigară. O umbră de alt om, nu omul acestei cruci, adică nu omul care a murit.
E unul pe care-l cunosc, l-am văzut la horă, la bufet, n-am auzit să fi dat colţul...şi, acum, să-şi care crucea la reparat, la vopsit, la...N-am curaj să strig după el. Mai merge puţin, o ia la stânga şi intră în ogradă. Scuipă în palme, taie crucea şi o pune pe foc. Fumul se înalţă perpendicular pe veşnica noastră uitare!
