Unde se ascund fluturii când plouă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ia hârleţul şi se apucă de săpat. Şi sapă, şi sapă, şi sapă...Sapă continuu, fără să se uite la cer, fără să se uite la timp, fără să se uite în urmă. Pentru că (îşi zice în gând) aici trebuie să fie! nu poate fi în altă parte! în altă parte am mai căutat, dar n-am avut noroc, n-am găsit nimic! aici trebuie să fie! aha! de când caut! de când aştept! de când mă închin "ca magul la soare şi la stele"! (cum bine glăsuieşte Eminescu)...cred că aici este! dacă dau de ea, să vezi ce-i fac!...

Şi sapă, şi sapă, şi sapă...Sapă cu înverşunare, sapă plângând, sapă uitându-se numai în pământ...Ajunge la stratul din copilărie. Şi gândeşte: aha! aici trebuie să fie! uite, o văd, o văd! ce bine că am găsit-o! o, doamne, dar nu-i a mea! nu seamănă cu a mea, cu aceea visată atâta amar de vreme!...nu-i nimic, sap în continuare!...Şi sapă, şi sapă, şi sapă...Ajunge la stratul din copilăria şi adolescenţa mamei sale, ajunge la stratul din copilăria şi adolescenţa bunicei sale. Şi gândeşte: dacă nici aici nu e, renunţ, mă împac şi eu cu ideea deşertăciunii, îmi iau adio de la ea!...aha! uite-o! de data asta, asta trebuie să fie! seamănă cu a mea!...doamne, dar nu-i! nu-i a mea! în visurile mele, a mea era/este mai frumoasă, mai înaltă, poartă rochie fără sfârşit, sau poartă rochie fără început, sau nu poartă nici o rochie!...nu-i a mea, şi basta!...oare să mai sap?...sigur că da, măcar oleacă, numai oleacă!...Şi sapă, şi sapă, şi sapă...

Ajunge la stratul din copilăria copilăriei, ajunge la stratul de altădată, ajunge la stratul de niciodată...ajunge la începutul alcătuirii altor alcătuiri, şi la începutul alcătuirii altor şi altor alcătuiri...Şi gândeşte: mai văd una, dar nu cred că este a mea! da, uite, nu este a mea! uite, încă una! dar nici asta nu-i a mea!...Şi sapă, şi sapă, şi sapă...

Ajunge la stratul din copilărie, din propria-i copilărie, din propria-i adolescenţă, din propria-i prezentă şi sfântă alcătuire...Plouă. Fluturii se ascund. Lasă hârleţul pe marginea gropii care, iată, nu se mai vede!...Rochia i se lipeşte de trup, sufletul i se lipeşte de grădină, grădina i se lipeşte de cer...Se uită la poartă, ca şi cum s-ar uita în urmă...Şi o vede. Ea este: frumoasă şi cu pletele ude, ca o salcie plângătoare, cea aşteptată şi săpată atâta amar de vreme... ea, iubirea absolută!...

Citit 8680 ori Ultima modificare Duminică, 01 Iulie 2012 14:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.