De fapt, ce vrei de la mine? Chiar vrei să-ţi spun să mă laşi în pace? Mereu te-am întrebat ce gânduri ai cu trupul şi cu sufletul meu, dar tu ai ocolit răspunsul (cu eleganţă, bineînţeles), ai refuzat apropierea (cu persuasiune, desigur), ai respins toate cererile mele (cu tandreţe poetică, fireşte)... Uite, ţi-am cerut să mă ceri în căsătorie (să-mi ceri mâna, cum zici tu că se zice la voi), ţi-am cerut să investeşti parale şi să dăm o fugă în Peştera Muierii... dar tu te-ai făcut că plouă, mi-ai trântit în năsuc ideea/ principiul că, în cazul în care ai fi Preşedinte al Planetei, ai desfiinţa căsătoriile şi banii, acestea constituind (în supra/viziunea ta) obstacole/ lanţuri la picioarele progresului, surse ale tuturor ne/norocirilor terestre, molime incurabile, determinante ale holocaustului şi ale apocalipsei trâmbiţate (şi întreţinute) peste tot, cu osârdie şi plăcere, chiar cu voluptate, pot spune!...
Uite, mâinile tale scriu, în loc să-mi mângâie alcătuirea! ochii tăi citesc târziul de pe lungul şi latul iluziilor, în loc să mă soarbă, în loc să mă laşi să ţi-i scot la plimbare prin lumea reală, în loc să-i laşi pradă senzaţiilor tari ale uitării (privirii, nu uitării aceleia pe care o tot visezi tu)!... uite, picioarele tale bat câmpii, în loc să le mergi cu mine să-mi cumpăr rochie de mireasă pentru când te vei re/semna să-mi fii mire!... uite, simt că dragostea noastră se suie la ceruri ca şi cum ar sări pe fereastră!...
De fapt, ce vrei de la mine? De fapt, ce vrei să-ţi mai spun? Vrei să te pârăsc la mama că nu mă laşi în pace? Vrei să te torn la doamna F-7... şi să râdă de tine când o să audă că mă faci floare de colţ şi colţ de floare? că mă rogi să te calc (poetic) în picioare? că dragostea mea vine pe jos şi cântă când ar trebui să plângă? că sânii mei se apropie de tine ca două dihănii şi vor să te pape, să nu mai rămână din tine decât sunetele literelor din care eşti alcătuit, să nu se mai vadă din tine decât conturul, cum acela al şotronului din copilărie, pe care săream (odinioară) cu toate fetele din sat, iar tu stăteai ca nesimţitul pe ţărână, fără să zici nimic, nici măcar "veniţi încoace"?...
Gata, bade B-52! Daica Z-17 îţi spune adio! În rest, e foarte-foarte bine!
