În staţia de autobuz. Nu contează care dintre ele. Că-i tot un drac. Stau pe o bancă şi aştept un prieten. Un prieten adevărat, nu din plastic, nu fals, nu ipocrit, nu interesat. Unul care dă mai mult decât i se cere şi ia mai puţin decât i se dă. Îl aştept. Trebuie să apară. Că-i dimineaţă, iar el merge la muncă, nu freacă menta, nu se străduieşte să-i pice, nu-i amator de chilipiruri. El este unul dintre cei trei prieteni fundamentali ai minusculei mele opriri pe pământ: el (Petrică Bostan) plus ei (Victor Cilincă şi Ion Avram) egal Toţi. Vorba poetului Nichita Stănescu: nu-s mulţi, da-s nenumăraţi!...Sigur că da!...
Mă uit la deal, poate vine. Nu-l văd. Mai stau. Stau pe bancă, pe strada Brăilei, în dreptul Băncilor...Uite (îmi zic) doi oameni (un bărbat şi o femeie) se sărută mergând, na! sau, mă rog, merg sărutându-se, na!...vin de la deal, trec pe lângă mine şi frânează în staţie; se sărută zgomotos, plescăindu-şi substantivele, afişându-şi libidoul şi "educaţia" în văzul celor care îi "admiră" cu coada ochiului, se crucesc în şoaptă, clevetesc subtil... Ce să le spui celor doi giugiulitori? Se iubesc tare, nu rezistă până în braţele intimităţii, nu-şi pot reprima pornirile de mascul rece şi femelă caldă. El huruie de cercei şi tatuaje, are privirea roşie, dă din şlapi şi din rotule...Ea troncăneşte de şuruburi şi chiciuri, îşi clămpăneşte şlapii şi fizicul aproape gol...Şi dă-i, şi sărută, şi dă-i, şi sărută!...Şi Petrică nu mai vine!...mă rog să apară mai repede şi să plecăm, că-mi ajunge spectacolul, chiar vreau să mă retrag în pădure şi să mă purific lângă tanti căprioara şi nenea lupu', da?...Sigur că da!...
Şi aud, şi mă întorc, şi văd: el, masculul excentric şi fără nici o jenă, îşi suflă mucii (pe îndelete) chiar în faţa iubitei sale, în admiraţia ei şi în scrâşnetul general, dar subtil...că nu-ţi poţi pune mintea cu asemenea specimen imbecil şi violent. Apoi, şi mai gros, şi mai grosolan, râgâie din toată instalaţia sa mizerabilă şi trânteşte o sumă de flegme chiar la picioarele femeii extaziate de atâta "manieră" şi "bun simţ". Chicotind şi plescăind, urcă în autobuz să-i mai delecteze şi pe alţii cu apucăturile lor "ne/conformiste"....Doamne, vine Petrică! Tăcem şi ne aducem aminte fraza lui Dostoievski: "Urât mai trăiţi, domnilor!"...Sigur că da!
