Plouă. Toamnă târzie, spre iarnă. Vreme de scos sfeclă, de păscut oile, de dat bocancii cu untură de gâscă. Melancolia tremură pe stradă, în tramvai, în dormitoare, în sindicate, în bulion. Cam frig. Caloriferele frig încet tare. Toate drumurile duc în piaţă. Despre cărări nu se ştie nimic. Despre nimic...nu se ştie tot. Despre tot...nu se ştie nimic.
Libertatea stă pe tarabe, în haine scumpe, excentrice, zdrenţuite, aiurea, alandala, goale, pline, cum vrea fiecare. Că de aia-i libertate, nu? La soare te poţi uita, dar la dânsa n-ai nici o şansă, mai ales că pe nas ai ochelari de somn.
Iată, o fată vinde dumitriţe cu voce tare. Fata nu este chiar aşa de mare. Are picioare mai subţiri ca vocea. Cred că fata are paisprezece ani şi un an de la revoluţie. Şi cred că are o greutate specifică brută de treizeci de kilograme, dacă punem şi căldarea cu flori. Este frumoasă ca a moşului şi deşteaptă ca a babei (baba nefiind a moşului; şi moşul fiind văduv de război)...
Carevasăzică, dumitriţe: 20 de lei/bucata?! Ce, vrei să mormăi că iubita matale nu merită 3 x 20 de lei/total? - zice negustoriţa, bâţâindu-se în scroambele "fonseca".
Eu nu ştiu să fi înţeles vreodată că iubitele nu se măsoară în bani, dar ce te faci dacă ai 3-4 iubite, 5-6 amante şi (plus) una nevastă amatoare de flori?
Aşadar, nu cumperi dumitriţe. Vrei nişte cartofi. Şi ce dacă vrei? Nu te obligă nimeni. Zece lei/kilogram egal cam cât iei de două-trei ori cu furculiţa...şi gata, săru'mâna pentru masă, nu m-am săturat, l-aş mânca şi pe dracul, dar nu are cine să-l prindă!
Prin urmare, nu cumperi cartofi. Dar fasole?! Ehei! 35 de lei/kilogram, alb 13, curate, vânturate, lăudate, vânturate, reclamate, curate!...însă nu-ţi rămân bani pentru verdeaţă!...şi ce te faci, fără verdeaţă?...pătrunjel, mărar, ţelină, leuştean, lobodă, ştevie, verzi şi uscate!...şi morcov! da, şi morcov! acesta-i bun şi-n supe, şi-n enterite, şi aşa, şi aşa!...e bun şi de furnir! sau să-l dai copiilor la şcoală, să-l cunoască, să-l observe cum!... Cum poţi mânca, fără să ştii ce?
