Deci, după ce nu cumperi nimic din cele din rubrica de ieri, nu cumperi nici fasole. Mai bine, faci un ceai. Pentru ceai, se găsesc de toate: pătlagină, rostopască, măcriş, volbură, lăptuci, fărmătură, mentă, măceş, tei, valerianae rhizoma, troscot, lupuli strobuli, coada-şoricelului, crataegi folium, mimoza pudica, cicoare, sunătoare, leonuri herba, coada-calului, tiliae flos, coada-cireşului, surâsul hiroshimei, cimbru sălbatic, belladona (cu un singur "l"), alune de pământ, roua cerului, dracocefhali herba, rana haiducului, iască, sângele voinicului, cum radicibuie, ciuboţica-cucului, traista-ciobanului, vâsc... şi altele, dacă vrei să facă o treabă bună, adică un ceai mare, şi tare, şi puternic, şi purificator, şi definitiv!... Toate aceste plante foarte medicinale se complică prin amestecare omogenă şi omoloagă cu praf de copt, praf de puşcă, praf de strănutat şi praf de tobă, după care se deschide focul şi se fierb într-o noapte de dragoste şi una de război. Dimineaţa, bei patru litri/nemâncate/nerăsuflate, apoi pleci la serviciu cu zmeul, fiindcă tramvaiele au mătreaţă la pantograf, iar Ileana Cosânzeana este aglomerată. Desigur, opt ore n-ai voie să faci nimic. Eventual, poţi să suni la 112 (să vezi dacă-s pregătiţi), sau poţi să suni la 3,14 (acesta fiind numărul de la biserică, să vezi dacă nu-i defect clopotarul şi dacă ţiganii n-au şters clopotul de pe faţa pământului şi din inventarul epitropului Batog, fost poliţist, actual înţelept şi viitor muritor în groapa comună a divinităţii. De acord?
Carevasăzică, nu cumperi ceai. Brusc, îţi aminteşti că n-ai ceapă. Cauţi mai multe zile ceapă. După ce te umpli de fior şi râs (de fior, mai ales) te hotărăşti să iei fructe: mere, pere, bostani... Merele, cam scumpe; dar nici bostanul nu-i ieftin. Alegi unul mai mare, ca să-ţi ajungă până scad preţurile la pantofi. Că nu poţi merge desculţ în piaţă. Vezi o coadă mai încolo, şi te repezi la dânsa. Te repezi iute. Dar, totuşi, cu o anumită eleganţă în mişcare, să nu zică lumea că nu ai mai văzut coadă, că foamea ţi-a şterpelit tot calciul din sânge şi coşmarurile cu mese întinse te-au scos de pe fix. Coada se mişcă greu, lent, ondulatoriu, înfundat, mocnit, şoptit, deznădăjduitor şi uniform încetinit. Mai ai oleacă şi ajungi în faţă. De foame, în faţă vezi numai plutoane de execuţie, ca un fel de răsplată, ca un fel de binemeritată salvare. Mai stai? Mai stai!
