L-au găsit mort în păpuşoi, la vreo treisprezece azvârlituri de băţ distanţă de casă, pe tarlaua căreia localnicii îi spun Andruş. L-au descoperit nişte oameni de câmp, prăşitori din tată-n fiu, harnici şi liniştiţi, pâinea (dar şi mămăliga) lui Dumnezeu, cum se zice în spaţiul născător de veşnicie, de mioare şi câini. Gospodarii s-au crucit oleacă şi au alergat (cu aleasă şi sinceră calmitate) la postul cu jandarmi. Ăştia (şi mai calmi) au alergat în păpuşoi şi au constatat că mortul nu mai dădea nici un semn de viaţă, nu avea semne de violenţă (şi alte semne) pe suprafaţa cadavrului său, nu avea acte de stare (şi bunăstare) civilă în buzunare, stătea întins şi lămurit, cu ochii deschişi la cerul înnorat, cu o mână îndreptată înspre încoace şi cu altă mână întinsă înspre încolo. În plus, mortul nu avea ghioagă, cuţit ori alte contondente de apărare şi atac. Desigur, cam pe la ora când vacile se aşează pe burtă pentru hodina şi rumegarea de amiază, lângă mort au sosit nişte criminalişti motorizaţi, au făcut măsurători, au cotrobăit mult şi bine cadavrul, cu profesionalism şi simţ de răspundere, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară...Când i-au pus retina la microscop, au rămas perplecşi. Pe această membrană, experţii au citit următoarele ultime mărturisiri: "Am doar douăzeci de ani! sinuciderea e singura mea cale spre Ea! vă rog să nu vedeţi nimic tragic în gestul meu! rămâneţi sănătoşi! şi să nu mă spuneţi la nimeni! să mă îngropaţi chiar aici, fiindcă Ea e peste tot!... şi blestemat să fie cel care nu-mi ascultă rugămintea!"... Şi, mai la vale, mai spre marginea retinei, experţii au citit un fel de piatră filozofală: "Ehei, unde sunt aşteptările (noastre) de altădată? şi teica în apa căreia am văzut chipul tău de fată, uitat acolo, de tine, într-o seară, să cred că mă aştepţi mai târziu, domnişoară?... Ehei, unde sunt vacile (noastre) de altădată (substantivele noastre lactee)?... să ne arate botanica, pe viu, în livadă?... în numele taţilor noştri, şi în numele mamelor noastre, dar şi în numele văz(duhului) nostru... doi puri şi simpli mutaţi în aceeaşi scânteie!?"...
La trei şchioape mai încolo de mort, specialiştii au dat peste o sticlă pe jumătate goală, plină cu un lichid de culoare necunoscută. Ziarele vremii au scris că mortul băuse rachiu de nuci verzi, deşi toată lumea ştia că sinucigaşul citea continuu despre Socrate şi rolul cucutei în nimicirea Eu(lui) totalitar. Îngroparea a durat de la fără un sfert, până la fix.
