Şi niciodată nu sunt mai singur ca acum, în pădurea asta supărată şi nebună! ciocârliile se înalţă şi cad ca nişte echere de lemn! macii aleargă cu grâul în spinare, spre încă necunoscuta gură de rai! luna îmi pare craniul unei bestii!...(o, Faust, ce sublimă rătăcire de-o clipă!)...Iată, ideile umblă cu mâinile goale, iar idioţii umblă înarmaţi până dincolo de dinţi!...(ce viclenie o mai fi şi asta, după ce au asfinţit toate Sfintele noastre Treimi în artă!?)...Iată, Poezia şi-a tocit picioarele! şi eu îi confecţionez proteze niciodată reuşite!...(întoarce-te, iubito! pădurea te aşteaptă în pragul câmpiei, cu crengile deschise!)...Uite, hohotul deşertăciunii se scurge pe zidurile oarbe ale iubirii!...şi râde, şi râde, şi râde lumea de mine!...
Şi niciodată nu sunt mai singur ca acum, în aerul acesta strivit de răi, de flegmatici şi de tramvaie!...(dacă ai şti de câte ori am vrut să mă satur de confort şi asfalt! dacă ai şti de câte ori m-am visat în fluierul acela de os! dacă ai şti de câte am vrut să exist fără să fiu!)...Să fiu ca o piatră! ca o apă de ploaie! ca o margine de râu!...(s-ar putea să fiu, dacă nu vede nimeni că sunt! s-ar putea să nu fiu ireductibil! s-ar putea să fi stricat un fluture! s-ar putea să fi schingiuit o idee! s-ar putea să-l fi deranjat pe Dumnezeu cu o vorbă de pelin!...mai ştii ce s-ar mai putea să fi făcut?!)...
Între timp, chiar şi timpul rămâne în urmă! numai numele poetului merge înainte, dar stă scris pe ochi, pe trupuri şi pe aripi, cu cerneală rezistentă la moarte!...Iată, câte o piatră se înalţă căutându-şi locul de stea! câte un şarpe se mai supune filozofiei în amiaza ca o haină de împrumut! câte un suflet se adaugă mereu pe talerul celălalt al ne/muririi!...Uite, pe partea invizibilă a clipei este bănuită Poezia!...(poezia: cianură sau lest, dacă se interzice plânsul! ori purgatoriu, dacă se ştie dinspre care libertate va fi să adie furtuna!)...
Între timp, fluturii invadează metroul, tramvaiul, cimitirul!...şi ce ochi, şi ce trupuri, şi ce aripi echilibrează greutatea lanţului şi luminii!...
Şi niciodată nu sunt mai singur ca acum, în această pădure nebună şi cu vârful în jos, cu cerul şi cu păsările şi cu animalele pe dos!...
