Prima dată, îmi este dor până la şapte şi-un sfert! după care, alerg la mormântul lui Rimbaud să-i cer un cuvânt (pentru tine) împuşcat în genunchi! altfel, nu mi se supune! altfel, nu-mi răspunde la comenzi! apoi, adorm la umbra smochinului...şi visez o femeie născând vertical o piatră/ de/ colţ lovitoare în moalele capului meu plin cu iluzii!...
Brusc, mă trezeşte un cioclu cu lopata pentru onor înainte de şapte şi-un sfert...şi-mi citeşte (după amiază) o cerere de iubire, pe care a scris-o la concursul de admitere în sufletul tău!...
Nu, domnule cioclu, nu! ai să vezi tu ce greşeală a făcut profesorul Verlaine când a vrut să (se) înţeleagă o cerere de iubire cu pistolul! ai să vezi tu ce accident, dacă sapi groapa altuia! ai să vezi tu!...
După care, alerg la mormântul meu (până seara) să-mi fac ordine în capul plin cu iluzii!...(îţi promit, n-o să se mai întâmple niciodată!)...
Şi, toată noaptea, va răsări toată Luna, cum spune poetul Corneliu Antoniu, palidă şi definitivă ca o mână de mort!...O să vedeţi (voi) cuvintelor care naşteţi vertical!...Iată, asta o să vedeţi, doamnelor cuvinte: "pe vremea când studiam constituţia caprei de tăiat lemne, cu <<Pădurea spânzuraţilor>> deschisă la pagina despre execuţie, a venit o pasăre mai neagră decât corbul lui Poe...(mai neagră decât aceea aşezată pe un ou alb, despre care Nichita Stănescu vorbea cu dor până la moarte şi-un sfert, până când oul se întuneca şi albă pasărea se făcea)...dar n-a reuşit să-mi şoptească celebrul <<nevermore>>, fiindcă a trecut vecinul cu buldozerul şi a răsturnat ograda peste mine, uite-aşa, să moară şi capra vecinului, na!...s-o creadă el că mă convinge să-şi irosească viaţa în pădurea mea! ce fraier! crede că dorul mă abandonează aşa, cu una-cu două, chiar dacă este asemănător cu motorul omului din Tecuci! (vorba lui Mihai Ursachi, da?)...
După aceea, am început să studiez constituţia unei Patrii!...(Doamne, ce de surcele! ce de surcele, Doamne!)...Oare nu cumva tu ai fost pasărea aceea umplută cu mister?...Dacă nu tu ai fost, oare de ce profesorul se uită pe fereastră, plângând!...
