Când vreun cineva îl goleşte de linişte, nea Costică se refulează citind poezie universală. Când vreun alt cineva îl umple cu draci, se defulează citind poezie universală, dar şi scriind. Iată, de pildă, "Gardul de lângă drum" (o parodie sarcastică, după "Mărul de lângă drum"... al lui Beniuc, desigur)... "Sunt gard de lângă drum, şi fără măr;/ la mine-n şipci ascund un adevăr:/ săteanule, ia fără nici o frică/ şi fă-mă foc de cald şi mămăligă!// Când se trezeşte musca, primăvara,/ în triplu-salt... mătuşa Mărioara/ s-apropie de mine, pe-nserat,/ şi-şi pune dedesupturi la uscat.// Şi vara-mi vine, zău, să mă usuc,/ văzând pe unul, zis Mihai Beniuc,/ cum scrie şi tot scrie despre mere,/ deshidratându-şi... punctul de vedere!// Şi toamna, când mă brumă şi mă plouă,/ m-apuc de pari, cu mâinile-amândouă,/ şi trist şi singur, ca un Quasimodo,/ arunc în vânt un strigăt... grosso modo!// De-atâţia cari flămânzi şi de rugină/ îmi scârţâie chiroanele-n surdină;/ mai reumatic, de la an la an,/ sunt ca un moş... academician!// Când vine iarna, ca penicilina,/ mă doare-n leaţ şi mă înţeapă splina;/ trec javrele prin mine, ca prin gard;/ sunt rar şi putred ca un salonard!// Mi-s dragi bărbaţii parfumaţi cu vin/ când, credincioşi, de mine se sus/ţin/ şi-şi uită şapca şi cureaua-n par,/ cântând... n-am nici un ban în buzunar!// Şi dragi îmi sunt şi fetele frumoase;/ când le privesc, rămân de lemn-Tănase;/ vin cu băieţi la gardul fără mere/ şi pleacă-nsărcinate de plăcere!// Atunci, mai uit pe cei care mă scriu/ cu arhaisme pentru mai târziu.../ şi-mi amintesc cum, într-o după-masă,/ doi învăţau, de zor, pentru acasă!// Aveau caiete de curat în genţi,/ se rezemau de mine, inocenţi,/ rememorau versetele iubirii:/ curs practic pentru... tabla înmulţirii!//...Sunt gard de lângă drum... şi doar atât;/ n-am nici un măr să-mi ţină de urât;/ mi l-a luat Mihai în Capitală/ să-l facă gem de artă... comunală!// ... De asta-ţi fac, săteanule, un semn:/ ia-mă de-aici, cât mă mai simt de lemn,/ şi bucură-ţi fiertura de pe sobă.../ te va costa doar praful de pe tobă!//... Şi dacă vrei cuiva să mulţumeşti,/ dă-i dumnealui un kil de Nicoreşti/ ... E omul care vinde din pădure,/ de teamă şi de milă să n-o fure!"...
Nea Costică şi Fabrica Morţii (VI) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
