A murit Chibrit. Despre Chibrit au scris mulţi ziarişti. Ziarişti şcoliţi în amfiteatrele Ochiului de Sfinx, nu scribi de apă dulce, aflători în treabă la ordinea zilei. Chibrit era (până mai ieri) un fel de rege al "trăgătorilor din pungă", un soi persuasiv de "om al străzii", un autentic "guru al aurolacilor" rătăciţi în punctul unde Frunzei se loveşte de Brăilei, un "împătimit al prenadezului"... o arătare ciudată din Chiraftei, dar obsedată de "viaţa în deplină libertate", cum îi plăcea să-şi explice dragostea lui pentru somnul în canalizări, în scări de bloc, sub "aripa lui Dumnezeu", sub lumina răscolitoare a Lunii, în ciuda gerului şi a ploii, în ciuda răilor şi a băşcălioşilor din jur.
A murit Chibrit. Chibrit ţinea la ziarişti. Chiar îi plăcea să se afişeze în compania "şefilor de la ziar", cum le zicea celor care desenează litere pe hârtie şi "ne învaţă să fim mai buni cu noi şi cu ceilalţi". Chibrit nu era un aluat rău. Pentru el, respectul era lege. Şi nu din consideraţii mercantile. Ştia cum să ceară. Ori, mai bine zis, avea un fel original de a te determina să-i dai ceva, fără să te sâcâie, fără să te scoată din ţâţâni.
A murit Chibrit. Am scris despre câteva clipite din viaţa lui. Am scris nu pentru că urmăream nu ştiu ce "audienţă", ci pentru că isteţimea sa risipită pe drumuri mă zvârlea într-o compasiune sinceră, mă grăbea să-l ajut aşa şi aşa, să-l provoc la discuţii destul de interesante pentru condiţia "voluntară şi mizeră" în care-şi chinuia sufletul şi pipernicita lui alcătuire. De pildă, într-o dimineaţă, îmi iese în cale, cam prin dreptul fostului restaurant "Bandajatul", mă salută cu voce blândă, dar distorsionată de aburii "prenadezului hrănitor", cu mâna dreaptă ridicată milităreşte la un chipiu imaginar şi cu un zâmbet trist, însă parcă majestuos în simplitatea sa. Îl întreb brusc: De ce tragi din pungă, bre, domnule Chibrit?... Surâde voit naiv, îmi răspunde şi mă întreabă cu aceeaşi monedă: De prost ce sunt! Dar matale de ce tragi din ţigară, bre, domnule scriitor?... Desigur, i-am dat acelaşi răspuns, m-a strâns în braţe, l-am mai văzut vreo câţiva ani, i-am primit gratitudinea, apoi...
A murit Chibrit. Cică s-a dus (şi el) să se scalde în bazinul de înot... şi s-a lovit tare la cap. Acum, stă stins, cu faţa la cer, sub sol, la Chiraftei.
