Vacarmul greierilor lângă moara de vânt uitată de vânt seamănă cu deznădăjduirea fântânii fără apă. Însetaţii şi blestemaţii de muzică săvârşesc ritualul împăcării până la capăt, zvârcolindu-se prin poezie, ca prin iubire... Şi se uită de sete, si se uită de vioară, şi nu se mai uită nimeni!...
Mai degrabă, ar veni cineva, un altcineva, din ce în ce mai verde şi din ce în ce mai subţire, cu nuia de alun, şi cu mâini ca o roată dinţată şi albă, ca să îndemne la toamnă, ca să îndemne la vis, ca să deschidă intrarea în fire!...
Mai degrabă, iubesc o femeie în vid; mai degrabă, violez furtuna fără de care nu se poate şi care poate porni moara de vânt, şi care poate opri greierii lângă tristeţea fântânii; mai degrabă, dezblestem însetaţii de muzică; mai degrabă, adun toţi poeţii într-o carte... decât să ucid un rege pe la spate, decât iubitei mele să-i muşc în silă sânii!...
Vacarmul cuvintelor este egal cu vacarmul cifrelor puse la jug şi care, în lipsa poetului, nu ştiu nimic despre Câmpia Limbii Române... (cu nuia de alun şi cu mâini ca o roată dinţată şi albă încerc evadarea din cub, dar numai ea, răscumplita Maria, mă poate striga, şi mă poate opri, şi mă poate-ngâna în fântâne!...
Deodată, se face linişte! Dumnezeule, de unde atâta linişte? De unde atâta linişte fără să ştii, fără să vrei? Îţi spun eu de unde: tu n-ai aflat niciodată de ce atâta iubire înghite infinitul plus floarea de tei!...
Dar o să descoperi, Dumnezeule, că a fost odată ca niciodată, în viaţa ta veşnică, cea mai frumoasă şi împinsă în prăpastie de oameni poveste!...
(Atunci, şi numai Atunci, se va destrăma toată vraja, şi se va topi orice zăpadă care n-a ştiut să nu cadă la sânul iubitei care nu ştie că este!)...
Vacarmul greierilor încetează, fântâna se umple cu păsări şi apă... De ce fugi, Dumnezeule? de ce nu ai milă de cubul în care sunt şi captiv, şi pe moarte?... Dacă nu poţi să nu fugi, urăşte-mă! urăşte-mă (...) şi du-mă, cât mai degrabă, în pielea unui rege cu lancea ta în spate!...
