L-am văzut pe Tilică. E un motan simpatic şi foarte serios. Frumos, adică. Şi destul de mare, ca dimensiuni. Doamna Maria-Gherghina Enciu e stăpâna lui. În jur, destulă armonie. Nu poţi zice, nici măcar nu poţi bănui că aici s-a petrecut ceva aproape tragic, aproape ieşit din comun!... Tilică ţine foarte mult (aproape mai mult decât omeneşte) la nea Ion, soţul doamnei Gherghina. Nu se ştie de ce (sau poate se ştie) motanul nutreşte aversiune faţă de stăpâna lui, deşi aceasta are grijă de el, îl hrăneşte corespunzător, nu-l ceartă... Într-o zi, nitam-nisam, Tilică se repede şi-şi înfige ascuţişurile în braţul femeii, cu o forţă şi o sălbăticie de nedescris. Cu mare greutate, doamna reuşeşte să-l îndepărteze pe agresorul violent. Rana evoluează malign, infecţia se dezvoltă, pericolul devine iminent, trebuie luate măsuri urgente. Intervin medicii. Rana începe să dea înapoi, focarul de infecţie cedează!... Doamna Gherghina hotărăşte să scape de Tilică. Îl roagă pe soţ să ia motanul şi să-l abandoneze cât mai departe de apartament, de bloc, de cartier... Zis şi făcut!... Ce greu trece timpul, fără motan! i se face dor de el! îl roagă pe soţ să se ducă şi să-l caute, să-l găsească şi să-l aducă înapoi!... Domnul Ion îl caută o dată, de două ori, de trei ori... însă nu dă de el! motanul Tilică parcă intrase în pământ!... până într-o zi (după câteva luni) când Costel, fiul femeii, îl observă pe cotoşman sub caroseria unui automobil, foarte aproape de bloc, vai de capul şi de sufletul lui, jigărit, numai jumătate din dimensiunile pe care le purta în momentul izgonirii...!... îl ia şi-l duce acasă, la doamna Gherghina şi la domnul Ion! femeia pică în genunchi şi-i cere iertare lui Tilică!... Totul intră în normal (ca să zicem aşa)!... Timpul trece mai uşor... până când, mai târziu, într-o zi, la ora prânzului (piept de pui... şi pentru oameni, şi pentru motanul refăcut)... uitându-se la mustăciosul liniştit şi mâncăcios, femeii i se opreşte un os în gât, se sufocă, simte pericolul, cheamă ambulanţa, ajunge la urgenţe, personalul medical de atunci o tratează mai mult cu indiferenţă şi cu întrebări ironice, decât cu atenţie şi profesionalism!... în sfârşit, o doctoreasă foarte serioasă localizează osul aşezat mortal!... doamna Gherghina este operată, salvată!... Într-o zi, chiar ieri, cu motanul alături, femeia îmi spune şi se întreabă dacă nu cumva păţania cu osul are legătură cu izgonirea lui Tilică din paradis! Ştiu eu? dar cred că există un "si vis amarai, ama!"... universal!
Doamna Gherghina şi motanul Tilică Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
