Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

Uşor clătinată de vânt, dar fără farmecul păsării de atunci, creanga de măr sfidează vremea şi timpul. Nici un cântec nu-şi mai strânge ghearele în jurul ei, chiar dacă suratele-i (la fel de lire) îmi lasă posibilitatea de a pricepe că au uitat momentul crimei... ori nu l-au uitat, dar îmi oferă şansa de a mă condamna (pe viaţă) la remuşcare, de a-mi ispăşi pedeapsa, în realitate şi în vis, uitându-mă la un tablou uriaş, din care alunecă mereu, fără capăt, niagare de triluri şi pene colorate, şuvoaie de plânsuri para/fine şi parfum de nu-mă-(poţi)-uita!... Creanga de măr şi tabloul imaginar!...
Iată, ramura asta subţire înfloreşte cel mai mult şi cel mai frumos!... Iată, ramura asta leagă şi leagănă şi creşte cele mai mari şi ispititoare mere, dar mi-i frică să mă sui după ele, nu cumva să cad de pe casă... ucigaş şi bicisnic ce sunt!... Chiar şi cu scara... (scara pe care s-a suit tata la cer)... şi tot mi-i teamă să mă urc la fructele grele şi ademenitoare!... (parcă mă urmăreşte, pas cu pas, blestemul alcătuirii căreia i-am zdrobit viaţa, i-am sfărâmat sufletul, i-am lăsat ouăle şi puii să sfârşească în roţile dinţate ale singurătăţii)!...
Iată, anul acesta, în miezul unei duminici încărcate cu tot şi cu nimic, mă caţăr pe tulpina mărului, cu gândul chitit să ajung la creanga de mai sus (şi de mai sus). Cu foarte mare atenţie (fiindcă aşa-s ucigaşii: sunt foarte prudenţi, să nu-şi rupă gâtul) înaintez spre vârf. Pomul scârţâie, că-i bătrân... bătrân ca tata... care ne-a lăsat şi ne-a rugat (cu limbă de moarte) să avem grijă de copaci, de păsări şi de noi!... (vorba poetului Romulus Vulpescu: "în fiecare zi ne batem joc/ de păsări, de iubire şi de mare... / şi nu băgăm de seamă că în loc/ rămâne un deşert de disperare!")...
Şi merg, şi merg, şi merg... în sus! şi mai am oleacă până la ramura cu cel mai important măr din lume! şi întind mâna! şi-l rup! şi, de bucurie, uit să mă dau jos! şi frunzele foşnesc a lipsă de cântec şi a iertare!... Pe deasupra pomului, iată, umbra păsării de atunci trece cu praştia în plisc, se roteşte în sens invers acelor ace de ceasornic, se opreşte pe marginea tabloului de mai sus (şi de mai sus)... şi-mi rosteşte aşa, de câteva ori, ca o litanie, patru cuvinte devastatoare: "nu-mă-(poţi)-uita!"... Înmărmuresc în măr, cu mărul în mână!... Umbra păsării lasă praştia să-i cadă din plisc, face mi-re-la-sol-sol-la-re-mi, se pregăteşte de zbor... şi zice aşa, ca un prohod: "muşcă din fruct, şi sigur ai să găseşti câteva mesaje sosite prin gaura de vierme, şi sigur n-ai să mai ucizi niciodată!"... Stai să vezi!

Citit 3866 ori Ultima modificare Duminică, 30 Septembrie 2012 13:27

1 comentariu

  • postat de LORENA Luni, 01 Octombrie 2012 00:27 Link la comentariu
    0
    0

    CRUDA LUME......CEL MAI BINE E SA AI SPRIJIN SI POSIBILITATI SA TE POTI DETASA...........

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.