Pot jura că astfel de foşnet nu mi-a fost dat să aud niciodată, nicăieri.
De multe ori am traversat şi m-a traversat (noaptea) foşnetul razelor de lună. De şi mai multe ori m-a mângâiat (ziua şi noaptea) foşnetul frunzelor în pădure, dar şi foşnetul licuricilor prin ierburile şi râpile şi coclaurile nestemate ale celui mai frumos cătun din lume. M-a fascinat foşnetul ploii apropiindu-se, foşnetul fulgerului înainte de fulgerare, foşnetul adânc al luminii din ochii mamei la naşterea mea, dar şi la moartea ei. M-a răscolit foşnetul alb al hârtiei supt apăsarea peniţei şi a cuvintelor de dragoste, dar şi foşnetul întunecat al fantomelor elegante, din podurile copilăriei. M-a mişcat definitiv şi dur foşnetul delicat al beladonei când treceam pe lângă ea cu gânduri rele, şi ea se veştejea brusc, adică îşi ascundea frumuseţea, în semn de apărare, dar şi în semn de respect faţă de ce credea că pot să ajung mai târziu, mai încolo, dincolo de ură şi plictiseală. Nu mai spun ce şanţuri mi-a săpat pe creier foşnetul ninsorii dincoace de vânt. Nu ştiu să mai spun ce tectonică sufletească mi-a provocat foşnetul zborului, foşnetul liniilor cu aripi, foşnetul crucilor cu pene apropiindu-se, cuibărindu-se, înmulţindu-se...şi apoi foşnetul cântecului ieşind din ouă, şi înălţându-se, şi îndepărtându-se...parcă în cea mai frumoasă lecţie de libertate, dar şi în cea mai caldă şi firească rugăminte/poruncă din Univers: "să nu ucizi!"... Dar, cum scriam la început, pot jura că astfel de foşnet nu mi-a fost dat să aud niciodată nicăieri!...
Iată, ieri, spre seară, aflându-mă în marele şi somptuosul amfiteatru al Deşertăciunii, după ce-mi citesc a o mie şi una oară "Corbul" lui Poe (ritual sacru, obligatoriu, continuu, pentru întreţinerea focurilor pe altarul sacrificiului întru poezie, un fel de autodafe)... aud un foşnet pe scara coborâtoare dinspre mansarda cu iluzii, dinspre cer... Încremenesc! înlemnesc!... ce foşnet lung!... ce spaimă amestecată cu nerăbdare!... oare o fi ea? oare de ce coboară aşa de încet!... Sigur că da! ea este! îi văd marginea de jos! îi văd mijlocul! doamne, nu se mai termină! e fără sfârşit! e rochia de mătase! e foşnetul rochiei de mătase fără sfârşit! e foşnetul plin cu alcătuirea înaltă şi veşnică a Iubirii!... Gata, începe valsul! primul şi ultimul vals!
