Mai citesc o dată. Cu creion chimic, pe o coală de maculator (aşa i se zice caietului de notiţe) scriu un bilet. Iată-l: "iubita mea cu cinci viteze/ şi patru ani de puşcărie.../ (fiindcă te-a surprins bărbatul/ ghicind în palme la soldaţi),/ ia trenul, treningul şi dorul.../ (eu te aştept să vii la vie).../ în satul meu cu zece oameni,/ din care nouă sunt plecaţi!"... (Zimbru. Mai. 1965)...Şi pe partea cealaltă: "hai la noapte în lucernă/ că mi-am cumpărat lanternă/ să ţi-o pun în ochi uşor/ să chiorăşti şi eu să mor!"... (Zimbru. Mai. 1965)...Apoi, îl pun lângă biletul din carte, o închid şi plec spre casă, cu vaca la muls şi cu gândul ocupat de imaginea pe care mi-o fac despre fata care este în stare să scrie atâta de frumos. Fiindcă (nu se poate altfel) băieţii sunt nişte răpănoşi, nişte făptaşi ordinari...şi nu se pricep la asemenea mesaje subtile, încărcate cu frumuseţe viitoare şi cu scări la cer. Mâine este duminică. Şi sigur trebuie să mă duc la biblioteca comunală din Rădeşti, să duc toate cărţile pe care le-am împrumutat cu o săptămână în urmă. Duc "Vasea Kurka, lunetistul" şi "Povestea unui om adevărat" şi iau "Soarta unui om" şi "Aşa s-a călit oţelul". M-am gândit să le citesc şi pe astea, că mi-a luat-o mama înainte. De fapt, mama îmi zice să citesc, mai întâi, Dostoievski, Tolstoi şi Esenin...şi mai apoi pe alde Polevoi, Lermontov, Cehov...Oricum, decât nici unul, nu-i mai bine pe toţi, chiar dacă la întâmplare?...Sigur că da!...Şi tot aşa, din săptămână în săptămână, schimbăm cărţile la bibliotecă! şi mă tentează să mai iau o dată cartea cu Vasea! şi chiar o iau! şi nu mă mai duc sub sălcii, că-i toamnă târzie! o deschid în casă, la lumina lămpii de opt lumini şi găsesc un text de o mie şi una de lumini, scris de aceeaşi mână, la fel de frumos şi ordonat, la fel de răscolitor!...iată-l: "oare o fi prea devreme? oare o fi prea târziu?/ hai să călcăm nedreptatea cărării prin lanul de grâu!/ hai să reparăm îngerul căzut printre maci! şi să ne spunem, din când în când: repară şi taci!"...Desigur, îi răspund prin bilet şi prin carte: "cade luna până-n crâng/ sângele-nverzeşte-n piept/ lacrimi pe piciorul stâng/ lacrimi pe piciorul drept// tu erai când nu erai/ eu te căutam visând/ umpleam gurile de rai/ cu greşeli şi flori de rând// şi de asta cade luna/ şi se sparge până-n crâng.../ îngerii întotdeauna/ lacrimă cu ochiul stâng!"...Şi, gata, la bibliotecă! şi las cartea! şi, în aprilie, când miroase a ghiocei şi a Paşti, o împrumut din nou!...şi tot aşa, din ce în ce mai des...!...Stai să vezi ce s-a întâmplat!
Mister şi nani în Râpa cea Mare (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
