Nici nu se putea altfel. Târtanii din rubrica de ieri, care au împuţit (cu prezenţa şi cu manelele şi cu grătarele) un oraş întreg din Olanda, nu au făcut mulţi purici în ţara cu lalele. De-abia au aşteptat, sărmanii de ei, să se întoarcă în Galaţi şi să pună... de-un grătar! Fiindcă o reîntâlnire şi o reîntregire a familiilor trebuie să se desfăşoare/înfăşoare cu surle şi trâmbiţe, cu sindrofii demne de Cartea Recordurilor, nu aşa, ca la oamenii normali, câţi or mai fi aceştia, aici şi acum!...
Înainte de a face cale întoarsă, unul dintre aceşti cicisbei sperietori de civilizaţie, întovărăşit de alţii de aceeaşi teapă, tot la fel şi în acelaşi ton de sfidare a bunului simţ, au făcut tot posibilul şi, ca să-i înveţe minte pe olandezi, au furat o oaie uriaşă dintr-o fermă de lângă Dordrecht. Nu se ştie cum de au reuşit, mai ales că ferma are gard conectat la satelit, este prevăzută cu tot felul de sisteme de alarmă şi siguranţă. Dar, poţi să ştii ce "şcoli" înalte au urmat aceşti târtani!? Când e vorba de furat, se descurcă mai abitir decât nişte profesionişti, riscă totul, nu le pasă de repercusiuni, îi doare-n cot că mâzgălesc poza României în lume. Însă, vorba aia cu ulciorul, oamenii fermierului îi ghicesc şi îi surprind pe făptaşi exact când beleau oaia şi se pregăteau să organizeze un grătar de adio. Ce s-a putut întâmpla în urma acestui flagrant, este greu de imaginat aici, în Galaţi. Toate posturile de radio şi televiziune, toată presa de hârtie şi electronică din Dordrecht mediatizează la ore de vârf isprava acestor români căutători de "muncă". Toate mijloacele de răspândire a informaţiilor se ocupă de caz în mod insistent, de parcă-i vorba despre scufundarea Titanicului, nu alta! Autorităţile olandeze aplică legea imediat, nu negociază cu infractorii, nu caută circumstanţe atenuante, nu tergiversează, nu li se moaie sufletele în faţa haiducilor căutători de "muncă" şi amatori de pastramă. Astfel, pentru mioara olandeză, hoţii sunt amendaţi penal cu 1.000 de euro, sunt discreditaţi în toată Olanda, sunt obligaţi să părăsească zona şi ţara. Şi nu numai atât. Stăpânul fermei de animale nu cedează nici în ruptul capului, nu este mulţumit numai cu aceste sancţiuni. Pe toate căile de atac şi în toate instituţiile statului, foarte supărat, fermierul face vizită după vizită, plângere după plângere şi, nimic mai mult, cere daune morale pentru că, zice reclamantul, "mi-a fost furată oaia favorită!". Motivaţia pare hilară, dar demonstrează clar: unde-i lege, nu-i tocmeală! Nu?
