Nu pot să mă ţin de cuvânt! am jurat că nu-ţi mai scriu, indiferent că nu vrei sau nu ştii să-mi răspunzi, dar, uite, nu pot să-mi respect jurământul! Nu te suspectez de evaziune sentimentală! nu mă îndoiesc de onestitatea şi de fidelitatea şi de curăţenia ta sufletească! nu pun în balanţa ipocriziei nici una dintre intenţiile pe care le-ai folosit, aşa cum mi-ai mărturisit, să pardoseşti drumul spre mine!...însă, toate acestea fiind zise şi ştiute şi făcute, nu înţeleg de ce pisica Penelopei ( vorba lui Nichita) nu-mi scrii să mă liniştesc, să-mi iau adio ori să mai sper?! doar nu ai uitat promisiunea că te iau de nevastă pe toată, cu totul, chiar dacă ai mai fost în/măritată, nu? ai zis că, acum, eşti pe liber, da? că pot să mă năpustesc fireşte spre tine, da?...şi, dacă da, cum îmi explici scrisoarea-poem pe adresa ta, de la cutare cicisbei aprig, scrisoare pe care alt cicisbei târcolitor şi pizmaş a băgat-o pe iutub? ştiu că tu n-ai iutub, motiv pentru care copiez misiva şi ţi-o trimit cu poştaşul clasic! Iat-o: "Cum dormi şi ce mai faci? e mult de când/ nu te-am văzut.../ să ştii c-am fost plecat,/ ani mulţi şi grei, la pomul lăudat!/...te rog să-mi spui, pe loc: ce ai de gând?// Am fost, dar n-am învins! M-am plictisit/ tot scuturând! cădeau numai omizi!/ am prins doar câţiva fluturi invalizi/ şi-am ascultat un greier ofilit!// Şi să mai ştii, madam, că te-am sunat/ pe fix şi pe mobil, de multe ori!/ voiam să vin, să-ţi dau vreo două flori!/ (sunai, întotdeauna, ocupat)!// Chiar m-ai făcut gelos, gândeam că stai/ cu altul mai bogat şi mai frumos! eu sunt sărac şi am venit pe jos/ cântând la nai! de ce n-ai şi tu nai?// ţi-ar sta superb să târcoleşti cântând,/ să nu mai zică toţi că taci şi faci.../ ar creşte vâsc la poarta celor dragi,/ n-aş mai fi stat, atâţia ani, la rând!// Nu te-ai gândit la mine nici un pic!/ ori ai crezut că-s mort, dar tu nu ştii?/...da, m-am jucat de-a tine, printre vii,/ şi te-am pierdut, mereu, la loz în plic!//...Atâţia ani/lumină: ce amurg!/ ce greieri porţi în păr, iubita mea!/ ce ai de gând?...(am nai, încep să urc.../ n-am loc de veci, dar mă descurc aşa)!"...Prin urmare, fii sinceră şi zvârle-mi adevărul în faţă: mi-ai pus coarne? ori ai de gând să-mi pui? cine-i deşteptul ăsta? fiindcă, din câte citesc, văd că nu-i prost! chiar îmi place cum te învăluieşte încet şi calm, cum te bombardează cu parabole, cum o face pe victima şi cum suferă de mania persecuţiei, cum se dă resemnat, cum e gata să renunţe la tot ce a înălţat şi a sfinţit pentru tine!...Dacă nu-mi spui cine-i, te sfărâm!
Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna Sa Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
