Mă sui pe patul din tindă şi încerc să mor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toată viaţa, de când a prins a merge cu/pe picioarele lui, moş Gheorghe a clefăit mii şi mii de hectare de glod. Desigur, mai mult desculţ decât încălţat. Sigur, umbla şi încălţat cu opinci, că altceva era greu de găsit şi, mai ales, de cumpărat. Cu astea frământa mii şi mii de hectare de omăt. Cu astea călca viscolul şi pădurile. La vreme de sărbătoare şi de alean, cu astea învârtea o horă şi o sârbă, clocotea o ciuleandră, desena pe colb un vals, un tangou... cu astea tipărea urme/semne ale trecerii pe cărarea dintre cântecul de leagăn şi prohod. Când punea talpa de opincă ori de picior gol prin ştioalnele şi prin zloatele şi prin glodurile curate ale poghiazurilor, făcea vid. Era o fleşcăraie de nedescris. Însă moş Gheorghe, cu talpa-i mare şi zdravănă, trecea fără frică şi fără grijă, chiar mai şi cânta, adică, mai bine zis, murmura/mormăia melodii cu şi fără cuvinte, despre război şi partizani, despre Traian şi Lenin, despre nevastă şi ibovnică, despre închisoare şi deschisoare!... Ehei! nimic nu-i lipsea din repertoriu şi din program!... cânta şi de bucurie, şi de tristeţe, şi din frunză, şi din solz, şi din fluier!... nu cânta să minuneze lumea, ori să fie lăudat, ori invidiat! cânta de florile mărului, de treacă-meargă, de dorul lelei, de tam-nisam, de urât...!... L-am auzit în foarte multe zile şi nopţi cum trece la deal şi la vale, cum scoate vorbe tremurate tocmai din adâncurile lui şi le lasă în voia prafului şi a vântului, în voia glodului şi a zăpezii, în urechile celor săteni şi celor păsări ale acelui picior de plai! l-am auzit şi-mi era drag să-l ascult! cum şi în dimineaţa aceea, atunci, când... iată, se apropie desculţ, prin colbul verii, se aşează lângă mine, pe pragul porţii, aprinde încet şi molfăie tacticos o ţigară din mahorcă şi ziar, mă scrutează lung, pe sub streaşina sprâncenelor stufoase şi albe, oftează o dată, mai oftează o dată, zâmbeşte enigmatic şi răscolitor o dată, enigmatic şi răscolitor de două ori, tace puţin, mai tace încă puţin... şi-mi spune şoptit, dar foarte clar: uite, azi, oleacă mai încolo, cam când trece poştaşul cu scrisori, eu cred că mor! cred că mor repede, că aşa simt! şi cred că mă iartă Dumnezeu! că am păcătuit destul în pace, dar am fost şi la război, mulţi ani, pe frontul de răsărit! şi n-am omorât nici un om, şi cred că m-a văzut din Cer cum mi-i milă să omor, şi cum şi lor li-i milă să omoare!... am omorât, n-am omorât... cred că mor, cred că trebuie să mor! să ştii de la mine!... uite, mă duc la vale, acasă, mă sui pe patul din tindă şi încerc să mor! vii şi tu?

Citit 4168 ori Ultima modificare Marți, 18 Decembrie 2012 15:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.