Cu boturile aproape să atingă asfaltul, intră în oraş, pe strada din spate. Sunt multe. Sunt negre. Sunt şi albe. Mă întreb de unde vin, dar nu-mi aflu răspuns. Şi nici cu altcineva nu pot vorbi despre ele, fiindcă ăştia n-au văzut de astea. Că astea nici prin filme nu prea mai umblă. Şi, culmea, mai ales pe aici, prin spaţiul supranumit mioritic!... Iată-le, merg aşa, ca oile, una în alta, grămadă, fără să ridice ochii şi să vadă civilizaţia de creiere lise, de hărmălaie barbară şi beton indiferent! nu am idee încotro se duc! nu behăiesc, nu se aude nici o talangă! nu aud şi nu văd nici o ghioagă vâjâind prin aerul şi prin preajma acestei procesiuni bizare! nu descopăr şi nu simt nici ţipenie de cioban!... Iată, în fruntea lor, şi în spatele lor, şi în orice parte a lor, târcolind această avere a nimănui, văd câinele lui Nechifor Lipan! câinele aleargă fără zăbavă, dar nu latră, n-o face pe răul! chiar se miră şi lăcrămează discret când vede câtă frunză şi iarbă de oameni se miră că nu ştiu cine a lăsat nişte animale nenorocite să intre în oraş!... Însă, iată, de emoţie şi de bucurie, toate semafoarele se fac verzi, deodată! automobilele se prefac, toate, că fac pană! şi se împing, toate, una în alta, pe trotuar! camerele cu deştepţi de luat vederi se ascund prin cârciumi şi prin aprozare, că nu-şi consumă biţi şi timp cu spectacole ieftine, fără mala/dive şi mârlani!... Departe, în urmă, tocmai (de) acolo, (se) aude cum Nechifor se nunteşte continuu în prăpastie! şi se aude că, numai şi numai dintr-o greşeală, steaua lui a căzut în râpa aceea adâncă, iar Măria Sa, ciobanul, a trebuit s-o urmeze până la capăt! şi cică toate oile s-au strâns la căpătâiul lui şi la căpătâiul stelei, şi le-au lăcrimat ("Mioriţa") cuvânt cu cuvânt, şi le-au cuvântat ("Mioriţa") lacrimă cu lacrimă... şi au plecat, tocmai acum şi tocmai aici, s-o caute pe Vitoria, care, iată, predă şi cultivă balade la şcoală!... Desigur, le tace gura şi le place iarba, dar nu au! fiindcă, de când au rămas fără păstor, nu are cine să le dea nici iarbă, nici apă, nici o zicere la bucium sau la fluier!... Iată-le, una în alta, parcă să nu se piardă, şi fără să ridice botul de la obrazul pământului sufocat cu asfalt, trec pe lângă piaţă, ca pe lângă un pom lăudat!... În urmă, poliţiştii dau din ţignale aiurea, bat zebrele, semafoarele se fac roşii, camerele cu deştepţi de luat vederi filmează sfârşitul lumii, civilizaţia porneşte grătarele şi decibelii!... Iar oile şi câinele se sting din ce în ce mai departe, de-ţi vine să plângi în loc să-ţi vină să scrii!
Nişte camere cu deştepţi de luat vederi Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
