Uite-aşa, mă las la vale, acasă, mă sui pe patul din tindă şi încerc să mor! aştept să vină să mă ia, adică! dacă trebuie, trebuie, nu? să fii şi tu lângă pat, da? vezi cum faci, poate nimereşti chiar oleacă mai înainte de a-mi da sufletul, că vreau să vă spun ceva, şi ţie, şi nepoţilor mei, şi la toţi ţâncii şi la toate ţâncele din sat! nu cumva să credeţi că-i vorba de minciună sau tângă! e vorba despre ceva frumos, ca să vă ajute să (nu) mă uitaţi!... Uite, gata, rămâi sănătos, ai grijă de vaci şi de carte! şi să nu ieşi din cuvântul mamei tale, să nu te pui în gură cu tatăl tău, să dai bună ziua la oameni! şi să ştii să te joci, dar să şi te înfigi la sapă şi la hârleţ!... şi să nu uiţi ce am să-ţi spun când vii, dacă vii... să vezi şi să înveţi ce frumos încerc să mor şi să mă duc unde toată lumea crede că locuieşte Domnul şi mă aşteaptă de o viaţă întreagă! lumea cică mă aşteaptă să mă judece, dar la mine nu are mult de muncă, nu are mare lucru de iertat! ţi-am spus că m-au prins alde Ivan la Cotul Donului, şi m-au întrebat ce caut în bătătura lor, şi le-am răspuns că nu caut nimic, şi am jurat că nu a murit nimeni de ochiul şi de puşca mea! că am picat în război exact cum pică musca în lapte!... dar nu m-au iertat, şi nici nu m-au omorât cu bătaia!... de frică, m-am ţicnit oleacă, dar nu m-am ţicnit de tot! se vede, nu?... Uite, gata, rămâi sănătos, mă las la vale, acasă, mă sui pe patul din tindă şi încerc să mor! ştii ce ai de făcut, da?...
Şi pleacă moş Gheorghe! şi îl văd din ce în ce mai şters şi mai mic înspre vârful dealului unde stă casa lui Ion Mocanu! şi îl (mai) văd cum scapătă la vale! şi mi-l imaginez cum trece pe malul râpii şi cum are grijă că nu cadă şi să nu moară înainte de a muri! şi cum se suie pe patul din tindă, şi cum... cum mă aşteaptă, nu cum moare, da? că nu vreau să se stingă moş Gheorghe! că tare a fost om de treabă (de comitet, cum zicea tata despre el)... şi tare nu m-a blestemat şi nu m-a pârât la mama când i-am furat toţi castraveţii din grădină!... doamne, câte dăndănăi şi belele i-am făcut lui moş Gheorghe, şi câte lacrimi i-am stors când şedea pe prispa lipită încet şi mereu de ţaţa Măriuca, nevasta lui isteaţă şi slabă ca o vioară!... scotea lacrimi, doamne, şi vorbea înspre mine, şi mă ruga să nu i-i culeg pe toţi, să-i las şi lui vreo câţiva, aşa, de-o salată, că are nişte "cartoafe prăjite" şi foarte bune dimineaţa, la prânz şi seara!... Uite, gata, trece poştaşul cu scrisori! trebuie să mă las la vale, să-l prind pe pământ, să-l ascult!...
