Trei fluiere şi o veşnicie (farsă)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tu m-ai prins la o amantă.../ făceam fluiere de fag

şi de os şi de cucută.../ cică astea-s foarte bune,

cântă-ncet şi mult şi bine,/ cazi în braţe şi în prag

de le-auzi, şi-ncepi a zice:/ un tăciune şi-un cărbune,

trebuie să-ncerc degrabă,/ nu mai ţine să tot merg

prin pustiul ăsta, care/ mă seduce doar cu fete

d-alea, parcă sunt de abur/ şi mă ameţesc în cerc...

trebuie să-ncerc degrabă,/ uite-aşa, pe îndelete,

să mă las de fag, de oase,/ de cucută... şi să-mi fac

şi de cap şi de picioare/ şi de suflet şi de toate...

un tăciune şi-un cărbune.../ (dacă nu, e tot un drac)...

tu îmi spui (şi-n târg şi-n moară)/ lipsa de fidelitate!

De mă duci la judecată.../ am să tremur şi-am să tac,

n-am să dau apă la şoareci/ şi-am să te admir în pace

cum conduci frumos războiul/ şi îţi este foarte drag

să mă vezi fără cuvinte/ şi bătut de vânt în ştreang!...

De-ai să zici: l-am prins, golanul,/ citea poezii în pat

şi cânta din fluier, noaptea,/ se scăldau în simfonie!...

Am să-mi şterg o lăcrămioară/ (d-aia, fără de păcat)

şi-o să strig: a fost o farsă.../ eşti a mea pe veşnicie!

Citit 8002 ori Ultima modificare Marți, 12 Martie 2013 14:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.