Da, păpuşa de cârpă-i vie! e vie, fiindcă se uită la mine! se uită ca un copil abandonat, zvârlit la gunoaie! pare veselă! cum să nu fie veselă, dacă are cine să se joace cu ea?...Iată, chiar o aud gângurind, râzând sub grija lătrătorilor de pripas! iată, se uită la mine şi nu-mi cere nimic! ce să-mi ceară? ce i-aş putea da? dacă nu am ce să-i dau şi nu pot să-i dau, oare nu cumva vrea să-i spun ceva?...Sigur că da! ce frumos şi lung se uită păpuşa de cârpă la mine!...şi mă înfioară!...Doamne, are numai un ochi! are numai un ochi albastru! oare unde i-o fi celălalt ochi albastru?...nu, nu pot să cred că i l-au mâncat câinii! sunt prea tandri, prea bine crescuţi aceşti lătrători ca să pot crede aşa ceva! şi nu pot crede că a fost "născută" într-un ochi, fiindcă, uite, se observă clar locul unde a stat şi a văzut şi celălalt ochi! şi încă se mai mişcă şi se mai aud razele luminii în gol cum aşteaptă să fie reflectate întru vedere şi revedere! mai bine cred că s-o fi lovit, mititica, de tabla tomberonului când a fost aruncată, şi i-o fi sărit ochiul cât colo, prin gunoaie!...Sigur că da! e limpede! aşa este! celălalt câine se joacă şi păzeşte ochiul celălalt! dar nu i-l poate pune păpuşii la loc!...mă apropii şi mă uit mai bine: da, negreşit, e celălalt ochi, dar e mort! albastru mort! sau mort albastru!...Sigur că da! câinii mă roagă (din ochii lor) să nu le iau păpuşa ochiului fără lumină, să nu le iau ochiul fără lumină al păpuşii cu un ochi!...(ce bine ar fi fost să fii şi tu aici şi acum, doamna mea Lui! să fii şi să te încarci pentru totdeauna cu bucuria amară a păpuşii chioare şi să te încarci din tandreţea incomparabilă a câinilor cu apucături omeneşti...dacă acest cuvânt nu cumva o fi dispărut, nu cumva o fi plecat definitiv dintre oameni! să fi fost şi tu să participi, pe viu, la acest spectacol trist, dar magnific! şi să nu mai avortezi niciodată, cum ai "făcut" atunci, în trecutul nostru majestuos, fără să-mi spui şi fără să crezi că mila şi milostenia sunt vitale în acest univers necunoscut, în acest necunoscut universal!...dar sper că vei fi aici şi acum altădată, doamna mea Lui, fiindcă aceste spectacole sunt din ce în ce mai dese printre lăcomie şi lux!)...Iată, păpuşa de cârpă-mi surâde, închide ochiul singur şi adoarme pe picioarele câinelui grijuliu!...şi cum să le iau păpuşa, dacă aceasta-i singura lor avere, regina tomberoanelor, şi-i singura care le spune "la revedere" când lătrătorii se duc după răsărirea Lunii, şi ea, chioara de cârpă, rămâne "acasă" şi-i aşteaptă până la moarte, printre gunoaie?!
Scrisoarea domnului care n-a iubit-o foarte mult pe doamna Lui (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
