Da, femeia care seamănă cu mama merge cu câţiva paşi înaintea mea! Tare mai sunt curios să văd ce vrea să-mi arate! Fără să se oprească şi fără să scoată o vorbă, "mama" întinde mâna dreaptă spre tomberoanele cu gunoaie! Cred că vrea să mă uit într-acolo! Îi spun sărut mâna, mamă! Şi ea zâmbeşte inconfundabil! Şi se pierde după colţul cu prăvălia lui nea Nicolae Cristea! Şi chiar mă uit înspre vraiştea resturilor omeneşti! Cu mare atenţie mă uit! Cu mare curiozitate, ca pe o lumină de lanternă, îmi plimb privirea între două containere din acelea colorate, pentru "colectează separat"! Ce văd, mă înţepeneşte, mă blochează, mă înmărmureşte, mă fascinează, mă cruceşte, mă umple de milă şi de bucurie! Îmi vine să strig înspre oameni şi înspre animale şi înspre plante şi înspre ceruri şi înspre pământuri...să se adune şi să vină aici, acum, repede!...(poate vii şi tu, doamnă Lui, chiar dacă eşti supărată pe mine fiindcă m-a "pârât" nu ştiu cine, adică ţi-a suflat la ureche că nu te iubesc foarte mult, adică ţi-a turnat otravă în sufletul tău care, iată, dacă ar fi lângă mine, ar fi martora unei scene rar întâlnite printre oameni, sau des întâlnite, dar neobservată, nebăgată în seamă, privită ca şi cum ar fi o bagatelă, o aiureală în ochii celor care cuvântă!)...Sigur că da!...iată, între containerul galben şi cel albastru, sfidând indiferenţa trecătorilor grăbiţi spre Nicăieri, cu aerul celui mai blând substantiv din Univers, cu farmecul şi precizia şi tandreţea unui actor profesionist...un căţelandru (mi se pare că-i chiar cel pripăşit în perimetrul bisericii şi în gospodăria epitropului Ion Emil Batog) se joacă liniştit şi foarte frumos cu o păpuşă de cârpă! frumos? nu, mai frumos decât un copil! o întoarce cu labele, o suceşte, o învârteşte, o cară cu gura de colo-colo, parcă o alintă, parcă o dojeneşte nu ştiu din ce cauză, parcă o ceartă, parcă o iartă, parcă ar fi a lui, parcă nu ar fi găsit-o zvârlită la marile gunoaie ale Omenirii! o ridică, o lasă jos, se uită la ea ca un om normal, parcă vrea să-mi spună să nu cumva să i-o iau!...Iată, soseşte alt câine din realul dur al acestor animale chinuite şi vagabonde! soseşte, stă câteva clipe şi priveşte la joaca "fratelui" său! vrea să se joace şi el cu "fiinţa" de cârpă! şi chiar fratele său i-o dă şi lui s-o admire, s-o alinte, s-o legene, s-o descânte, să se bucure de prezenţa ei printre oameni şi câini! mai vine un câine, se aşează cu botul pe labe, mârâie ceva aproape inteligibil!...Sigur că da! stau năuc şi fără să clipesc!...Mă uit foarte atent: păpuşa de cârpă-i vie!
Scrisoarea domnului care n-a iubit-o foarte mult pe doamna Lui (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
