O mulţime de singurătate (recurs)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A fost (odată) perpendiculară...

acuma-i ostenită şi străină

şi tot mai înclinată şi amară...

închide-n ochi o flacără puţină,

 

şontâc-şontâc, se duce să apună

frumos, tăcând, încet, ultima oară...

şi toţi întunecaţii or să spună:

ducă-se naibii, că a fost o chioară!...

 

A fost a lui...a celui care ştie

ce pui în beznă ca să faci lumină,

ce pui în ou, ce pui în păpădie...

ce pui să n-aibă nimeni nici o vină...

 

a fost a celui cu arcade sparte

când a cerut Celui de Jos tăcere,

a celui plin de viaţă şi de moarte

când a cerut Celui de Sus vedere

 

până acolo, unde Unu arde

pentru cei toţi şi cei ne/toţi din toate,

toţi cei suiţi şi coborâţi din Carte

într-o mulţime de Singurătate!...

 

Mă lasă fără ziuă, fără seară...

şi ştiu şi cred şi simt că nu mai vine...

mă uit în urmă: perpendiculară,

arde încet şi se ascunde-n Sine!

Citit 7707 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Mai 2013 14:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.