În cultul arhaic al Primăverii, sărbătoarea religioasă a Paştilor reprezintă, pentru creştini, celebrarea Învierii Domnului Iisus Christos, iar pentru evrei înseamnă o continuă aducere aminte a ieşirii/fugii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise. Sigur că da! paştile au constituit şi constituie pâinea/bucăţile de pâine care se împart la biserică, în noaptea slujbei de Înviere, întru veşnică amintire a Celei care este "pâinea noastră cea de toate zilele", despre acest citat din Tatăl Nostru impunându-mi să cred şi să spun cu mare şi aleasă plecăciune că este unul dintre versurile Celei mai frumoase Poezii din Univers! Sigur că da, nu? Da, sigur că da! Da, numai dacă pe abscisele şi pe ordonatele Ecuaţiei Universale pot să pricep care-i cel mai scurt drum până la Dreapta Lui, care-i Calea, adică!
Da, numai dacă în matematica muzicală sub/cuantică îmi poate ajunge ochiul de Argus să des/cifreze simbolul Păcii, metafora Iubirii ca Unitate sacră, de geniu! Da, numai dacă pot desluşi cum în Gramatica Divină nu se pune virgulă între Cer şi Dumnezeu! Da, numai dacă ştiu să ies la Drumul Mare al Alcătuirii Sale Sacrosancte, drum din care, cum zicea poetul Ioanid Roamnescu, "am ales mereu câte-o cărare", pentru că-i mai sigură şi mai frumoasă o cărare pin lanul de grâu, cărare pe care chiar grâul pleacă acasă şi intră în Pâine! Da, numai dacă îmi pot întreţine Imaginea Fiului cu Crucea în spinare, silabisindu-şi Viaţa pe Golgota Lui şi a noastră! Da, numai dacă îmi pot aduce aminte că drumul spre naşterea mea, drumul până la gândul Mamei de a mă naşte nu poate trece decât prin Mântuirea dată ei şi mie prin Hemocraţia Sa, prin Puterea Sângelui Său, adică!
În cultul arhaic al Primăverii, celebrarea celei mai mari sărbători creştine reprezintă un Început, un mereu Început. Sigur că da! pentru că Sfârşitul este o sumă infinită de Începuturi, o sumă infinită de iertări şi păcate, o continuă Mântuire şi Înălţare la Cer, adică la Catapeteasmă, adică la Unicul perete care desparte Nimicul de Tot, de Altarul Divin! Sigur că da: până la Susul de Jos şi până la Josul de Sus! pentru că acest Altar, acest Tot nu are nici sus, nici jos, nici înainte, nici înapoi, nici încoace, nici încolo, nici la stânga, nici la dreapta! adică, altfel spus, e şi Acolo, e şi Aici, este unic şi are Centrul peste tot şi totdeauna! Şi toate: o sumă infinită de Icoane cu Fiul Ei la sânul Mamei Sale din tot/ dea/ Una!
