Cum spuneam, nu-i greu deloc să-ţi faci rost de un ticălos, de o duzină de ticăloşi. Pur şi simplu, aproape îl/îi iei la întâmplare. Că-s câtă frunză şi iarbă. Vorba unui poet, sunt circa o mie patru ticăloşi la mia de locuitori. Sunt şi masculini şi feminini. Dacă ar vrea cineva să-i clasifice, i-ar trebui foarte multă vreme. I-ar trebui un morman de cataloage, o grămadă de criterii, o droaie de specialişti şi experţi în domeniu. Astfel, găseşti peste tot ticăloşi de oraş, dar şi de sat. Ticălos de cartier periferic, dar şi de centru. De iarbă verde, dar şi de asfalt. De autobuz, dar şi de limuzină. De crâşmă, dar şi de salon. De liceu, dar şi de universitate. Şcolit, dar şi analfabet. Şi aşa mai departe.
Să luăm, de pildă, ticălosul de transport în comun. Acesta poate fi aprehensiv, însă şi violent. Poate fi mangosit, însă şi spilcuit, "citit". Dacă-l prinde controlul fără legitimaţie de transport, face gât, vorbeşte urât, dă s-o ia la fugă, ameninţă, nu vrea să colaboreze pentru rezolvarea infracţiunii, jigneşte, devine imediat complicele altora ca el. Acestui tip de ticălos i se adaugă cel care, iată, ia banii pentru bilet, dar uită să mai dea biletul. Sau, când coboară, lasă biletul la şofer, nefolosit, într-o cârdăşie demnă de ticăloşenia la care participă foarte senin. Dacă-i atragi atenţia şoferului că tocmai a comis o infracţiune, rişti să fii scuipat, pocnit, făcut albie de porci. Dacă observi cum călătorul nu cere bilet ori i-l face cadou şoferului, ai feştelit-o, indiferent câţi ani are în spate acest soi de ticălos. Şi, după ce că circulă fraudulos, se mai şi lăfăieşte pe canapea, mai şi vorbeşte tare, se mai dă şi zmeu şi-şi afişează ostentativ pantalonul cât mai jerpelit, încălţările cât mai scâlciate şi aşezate pe banca din faţă. Şi mai şi scuipă ca să-şi demonstreze calităţile de aventurier, de excentric, de nesimţit până la naştere, după naştere, până unde vrea muşchii lui educaţi de alţii ca el.
Unul dintre cei mai des întâlniţi ticăloşi este cel care umblă prin iarbă ca să-şi golească javra. Bineînţeles, câinele nu are nici o vină. Dacă îi atragi atenţia doamnei cu javra, te face cu ou şi cu oţet, te ameninţă că-l cheamă pe nu ştiu cine să te cotonogească, suporţi o avalanşă de epitete greu de găsit, chiar dacă cercetezi de la Decebal până în aceste zile de maximă ticăloşenie şi nesiguranţă. Şi această categorie de ticălos îşi află imediat adepţi şi complici la cultivarea rahatului canin prin sfânta botanică a patriei şi a mamei lor. Vorba lui Fiodor Dostoievski: "Urât mai trăiţi, domnilor!".
