Doi stinşi distinşi în labirint (6 August 1941. Cezar Ivănescu. 24 Aprilie 2008)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sunt stinsul tău, eşti stinsa mea.../ doi stinşi distinşi în labirint,

doi fără fir şi fără timp,/ către-nceput mărşăluind...

către sfârşitul cestei morţi/ spre care-am mers şi am tot mers,

dar am uitat că în/apoi/ totul e pur şi simplu şters,

şi ne-am făcut că n-auzim/ cum ne cad punctele pe scut,

puncte de sprijin şi de rost/ şi de vedere-n absolut!

 

Chiar şi memoriile stau/ în totul cesta veci şi şters...

şi iadul stă, şi raiul stă.../ numai nimicul stă invers,

fiindcă ăsta-i dat, aşa,/ de împăcare, şi să ştim

că între el şi tot e-un trist/ şi mizerabil ţintirim

în care moartea ia cuvânt/ şi pune punct chiar şi la punct...

nu-i fals prin plânsuri, flori şi rugi/ la capul punctului defunct?

 

Mergi mai încet, mergi mai încet.../ parcă îţi spun, parcă îmi spui...

de ce să ne grăbim, de ce,/ când fiecare câte-un cui

avem în ochi, avem în mâini,/ avem în suflet, în picior,

şi nici nu sui, nici nu cobori,/ nici nu mă sui, nici nu cobor?...

din veacul cestui labirint/ nici moartea n-are cum scăpa,

şi nu mai pot să te aprind.../ candela mea, candela mea!

Citit 7201 ori Ultima modificare Luni, 05 August 2013 16:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.