Profesoara neagră (ce corp didactic năucitor) nu-mi respinge textul cu pretenţii de operă literară. Textul se numeşte "Ea". Textu-i foarte naiv, dar nu-i neserios. "Ea" este o înşiruire de versuri în stil clasic, o simplă adunare de verbe banale lângă o droaie de adjective/epitete din categoria "cocoş". Ea, căprioara neagră, primeşte textul, îl citeşte o dată, de două ori... (cred că o face la modul zeflemea)... îmi zice/mă roagă să-l las la ea până a doua zi. Sigur că da, îmi sticlesc ochii de bucurie. Crapă mura-n mine de încântare. Îmi vine să mă dau mare şi rotund peste tot, în faţa colegilor, pe stradă... Chiar îmi scapă o lacrimă de sub controlul glandelor care se ocupă cu plânsul, de sub controlul instrumentelor care guvernează emoţiile. Nu mai pot dormi. Toată noaptea, mă zvârcolesc, mă dau jos din pat, mă duc şi mă uit în oglindă, mi sui în pat, prind câte o clipă de somn între două ore de insomnie, visez numai glorie poetică, numai corpuri şi trupuri didactice, numai vânătoare de căprioare negre, numai fantome şi bazaconii. Dimineaţa, când răsare profesoara din partea cealaltă a visului meu, mă năpustesc în faţa arătării sale. Dumneaei, cu aerul cel mai calm şi liniştit din lume, îmi dă textul cu câteva observaţii pe margine. Îl iau, mă uit pe margine şi dau în dambla. Doamna nu face aprecieri/deprecieri critice. Doar îmi scrie câteva întrebări din "Teoria literaturii", din "Istoria literaturii mondiale". Întrebări fundamentale, grele pentru mine. Nu pot răspunde, că-s tămâie la capitolul "Genuri şi specii literare". Şi mi-i tare ruşine că nu ştiu. Trebuie să învăţ neapărat, să nu mă fac de râs. Doamna căprioară neagră mi-a zis să mă pronunţ în trei zile. Sigur, îşi dă seama că n-am habar de chichiţele şi de hăţişurile artei literare, artei poetice, aici. Aşa-mi trebuie, dacă am băut cerneala şi am mâncat creta. N-am încotro. Trebuie să pun mâna pe carte. Profesoara Geta Teodoru mă aşteaptă să-i spun cărei specii a genului liric aparţine textul meu, ce fel de rimă am folosit în construcţia "poeziei"... Şi, dacă ştiu, să dau câteva exemple ale speciei respective din literatura mondială, începând de la Omar Khayyam până la Nichita Stănescu. Sigur că da, am feştelit-o. Zbor spre bibliotecă. Scormonesc toate rafturile şi găsesc cele două manuale. Trei nopţi, nu mă dau jos din paginile lor. Mă luminez. Abia aştept să-mi răsară căprioara neagră la orizont. O fac praf. "Ea" este o mică elegie. Naivă, dar elegie. Ea, profesoara, este halucinantă. Halucinantă, dar importantă. Sunt foarte curios să-i ascult părerea despre răspuns.
Căprioara neagră, literatura română şi piticul hain (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
