Primele săptămâni de recluziune în Siberia îl conving pe badea Ion că nu-i nici o şansă de scăpare din ceastă "libertate" cu zăpezi enorme şi friguri năucitoare. Unde să fugi când geru-i de minus cincizeci de grade? Când foamea te transformă în umbră? Cui să te plângi când alde Alioşa cu pufoaică şi căciulă şi pâslari şi mitralieră sunt gata oricând să te facă sită, numai să nu-ţi ia locul în "calitatea" pe care o ai, dacă te scapă de sub control, dacă te pierd din vedere, dacă nu au "grijă" de tine cum scrie la carte? Nu poţi să te jeluieşti acestor ruşi cu ochi îngheţaţi de dragul Patriei, mai ales că şi ei sunt la limita rezistenţei psihice, abia mai suportă nenorocirea de a fi paznici de umbre în deşertul alb. Unii nu se mai pot abţine şi izbucnesc în plâns, îşi strigă mamele şi copiii, se sinucid, dau în dambla, plâng continuu, râd fără oprire...pe când alde bădia Ion îi căinează, le aşează plâns pe umeri, încearcă să le pună sufletele în mişcare, să-i umple cu nădejdi şi cu încrederea în Cel de Sus. Alţii îngenunchează şi se crucesc la/spre Răsărit...(şi cât Răsărit e aici, în Siberia uluitoare şi indiferentă! parcă aici e adunat tot Răsăritul din lume! parcă numai aici "se face" Răsăritul!)...Deseori, soldaţii de pază îşi ies din fire, aruncă AKM(urile), îl suduie pe Stalin şi le dau "hleba" l-alde badea Ion. Asta îi costă viaţa. Ori, în cele mai fericite cazuri, alinierea în rândul deportaţilor, înscrierea în Marele Război de Pierdere a Identităţii Umane. Din când în când, câte un prizonier începe să urle şi pleacă încolo, prin viscol, fără să-l urmărească nimeni, fără să se audă vreun stol de gloanţe după el. Dacă nu se întoarce, nu înseamnă că a scăpat. A doua zi, oricând, dacă cineva mai catadicseşte să-l caute, este găsit bocnă, este lăsat acolo, este abandonat uitării...nici măcar în statisticile cruzimii nu mai are loc de veci...Sigur că da!...Adeseori, noaptea, sub splendidul şi înfricoşătorul senin siberian, ori sub năvala fioroasă a viscolului a tot stăpânitor, câte un rus lasă "pulemiota" în pace, se aşterne pe trei paie şi porneşte balalaica. Şi câtă alinare, totuşi, mai poate aduce cutia triunghiulară cu trei coarde! Alienarea se îndepărtează, parcă. Alde nea Ion nu-şi pot stăpâni un soi de admirare, un fel de alt fel de lăcrămare când Alioşa murmură "Serile de la Moscova", sau "Valurile Amurului", sau "Kalinka"...Sigur că da!... Vine dimineaţa, vine echipa de sanitari şi adună morţii. Nici măcar nu-i mai numără. Nici pe cei vii. Numără doar lacrimile îngheţate şi le împarte la toţi.
Spaima, regretul, mucenicia şi soarta lui bădia Ion (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
