Cucul nu poate fi sticlete, metonimia nu poate fi sinecdocă (II)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Câinele, imprevizibil şi mânat de instincte, vine cu ochii roşii spre mine. Şi vine, şi latră, şi vine, şi urlă, şi vine... Ştiindu-mă cu frică organică faţă de "prietenul" omului, înlemnesc. Nu pot face nici un gest de apărare, nu pot articula nici un cuvânt de ajutor. Doar mă pot uita la stăpânul cretin al buldogului "inocent". Care stăpân, un găman cu glugă şi morgă de geniu digital, nu se sinchiseşte să-şi strige şarla, nu face nici un pas întru oprirea evenimentului în desfăşurare. Nu-mi vine să cred că, iată, atitudinea unui "om" pune în pericol oasele unui trecător ajuns, nolens-volens, personaj într-un "spectacol ieftin", neobservat de autorităţi, de cei care nu găsesc "soluţii" de rezolvare a câinilor cu stăpân, dar şi a stăpânilor cu câini... (de fapt, acestor aşa-zişi "iubitori de animale" nu li se rupe inima de dragul patrupedelor canine, ci, mai degrabă, li se rupe-n 3,14 şi-n alte constante că atentează la siguranţa pietonului pe stradă)... Gata, dezlănţuitul cu ochi congestionaţi mai are un salt şi ajunge la gard... Apoi roagă-te la cel de sus şi la cel de jos să-ţi fie con/turul şi scheletul rezistent, zimbrule... Apoi, mulţumeşte Providenţei că eşti aproape de spital... Apoi, zi mersi şi pentru că, iată, mai sunt nişte oameni pe stradă, şi ăştia destul de indiferenţi, dar or avea şi or folosi oleacă de milă să adune firimiturile de zimbru şi să le ducă la resuscitare, la reanimare, la morgă, la groapă ori la padocul din  strada Zimbrului, unde alţi flămânzi şi "ne/educaţi" râvnesc şi aşteaptă o ciozvârtă... ori, mai sigur, se roagă la doamna Eutanasia... Iată, unul dintre spectatori zbiară la mine să fug şi să intru în magazinul lui nea Gheorghe din Cudalbi, în loc să strige la şeful animal al fiarei inumane... Dar nu pot, nu pot face nici o mişcare, toţi muşchii mi-s păliţi de tetanie, parcă mi-s atrofiate corzile vocale, parcă-mi petrec ultima secundă pe Rotund... Gata, mai are un sfert de secundă... Sigur că da!... (brusc, îmi aduc aminte cum, într-o situaţie la fel de precară, am ridicat mâinile, aşa, ca la o somaţie cu mitraliera, şi am scăpat cu "obraz curat", chiar dacă groaza mă urmăreşte mereu, peste tot)... Da, ridic mâinile... şi buldogul se opreşte, mă studiază şi mă compătimeşte... sub rânjetul idiotului scuipător la rădăcina blocului F-3, ieri, dimineaţă, în toamna asta frumoasă ca o rochie de seară pe lacul plin cu lebede cântând... Da, câinele mă adulmecă... şi parcă vrea să-mi spună că stârpirea este singura şi ultima soluţie pentru a scăpa de cei care confundă cucul cu sticletele şi metonimia cu sinecdoca!

Citit 2783 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2013 12:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.