Sunt în Olanda. Într-un tren din Olanda, mai exact. Într-un tren care face naveta între Amsterdam şi Dordrecht, şi mai exact. Mulţi locuitori din capitala Olandei lucrează în uzinele firmei "Fokker", în industria navală, chimică, alimentară şi a lemnului din acest mic oraş, drept pentru care folosesc acest tren pentru deplasare în interes de serviciu. Îl folosesc şi-l respectă, adică au grijă, mare grijă de buna lui funcţionare, de curăţenia şi liniştea din el. Toaletele sunt impecabile. Nimeni nu fumează în vagoane, nimeni nu bea alcool, nimeni nu miroase a ceapă, a usturoi, a deodorant torenţial, a alte şi alte condimente căpietoare. Cum şi în autobuz, călătorii îşi folosesc timpul, nu-l petrec. Nu-l pierd, adică. Tot la fel, citesc pagini de ziare, de cărţi, albume de artă. Sau, pur şi simplu, nu tulbură ambientul din compartimente, nu foşnesc pungi scârţâitoare, nu sparg seminţe, nu se reped la telefoane mobile, nu cască de parcă ar smulge şipci din gard, nu, nu, nu... Acest vechi şi celebru mijloc de transport în comun nu huruie şi nu clămpăneşte din fiarele componente, nu face zgomot cum rablele de pe căile ferate române. Nu se aude decât un fâşâit firesc de metal pe metal, cum zice prozatorul Ion Avram în poezia "Seminar". Parcă-i dotat cu articulaţii şi roţi de cauciuc, parcă rulează pe şine de cauciuc. Te miri şi te cruceşti, nu jucărie!... Sigur că da!... Iată, urcă doi italieni şi se aşează în mijlocul vagonului. Doi italieni îmbrăcaţi haios, jerpeliţi, dotaţi cu aere şi veşminte pestriţe, clefăitori din gumă, unşi cu alifii şi parfumuri mediteraneene, încă mai păstrând în priviri rămăşiţe atavice din zestrea strămoşilor barbari. Şi turuie. Şi turuie. Cred că ştiţi ce debit verbal au macaronarii. Şi turuie despre tot felul de fleacuri, despre cât de deştepţi sunt ei cu fotbalul şi mafia. Şi unul ţipă: "io mi chiamo sole, sono molto lucente!"... şi celălalt urlă că şi el tot la fel de mult "molto lucente". Şi nu le trece prin tărtăcuţe că deranjează, că nu se află pe stadioanele unde săriţii de pe fix fac ce vor. Brusc, toţi călătorii din vagon îi fixează cu privirile, îi perforează cu avertismente şi reproşuri tăcute. Macaronarii se prind că-i nasol, şi amuţesc. Nu le vine să creadă că sunt obligaţi să păstreze liniştea pentru prima dată... Sigur că da!... Nu cum în hodorogul de Galaţi-Bârlad, când trei români verzi şi afumaţi au fost în stare să scandalizeze tot trenul cu cheful lor de bestii rătăcite pe pământ, cu mutre şi apucături de rebuturi ale familiei şi ale şcolii!... Oare cine se ocupă cu liniştea în Republică?
Doi italieni şi trei români în tren Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
