Domnule Mihai Eminescu,
Astăzi, în fiecare an, femeia tatălui tău chiar începe să te nască. Şi chiar reuşeşte. Nu plângi. Nici măcar nu scânceşti. Că eşti prea deştept şi prea frumos pentru lumea aceasta... şi ştii foarte bine cât ai să suferi mai târziu, drept pentru care îţi păstrezi lacrimile să-ţi fie de ajuns şi de folos atunci. Tu ştii că plânsul adevărat înnobilează jurul şi jurul jurului tău. Numai tu poţi şti că doar plânsul adevărat este cea mai curată vărsare de apă din Poezie şi din Univers... numai plânsul adevărat poate transforma pasărea în zbor şi zborul în pasăre, greierul în cântec şi cântecul în greier, piatra în floare de colţ, lumina în licurici şi licuriciul în lumină!... Sigur că da! Nu plângi. Traversezi şi sfărâmi prima moleculă de aer. Apoi, traversezi şi iar sfărâmi prima moleculă de aer. Fiindcă, şi pe asta o ştii, nu există a doua moleculă de aer. Numai prima există în de-a pururi. Nu există clipă înainte, clipă înapoi. Una. Atât. Şi tu ştii ce să faci cu ea, cu această clipă... în fiecare secundă. De aceea-i nemuritoare "La steaua..."! Parcă aşa te pregăteai să scrii: "Tot astfel, când al nostru dor/ pieri în noapte-adâncă,/ lumina stinsului amor/ ne urmăreşte încă"... Te aştept în pădurea de la Ipoteşti... în anul acesta şi în mulţi ani!
Domnule Victor Cilincă,
Astăzi, în fiecare an, femeia tatălui tău chiar începe să te nască. Şi chiar reuşeşte. Reuşeşte să aşeze în braţele vieţii cea mai serioasă "Maşină de distrus tot"... o maşină simplă, însă foarte complexă prin tăria înălţimilor şi adâncimilor unde acţionează... o maşină de căutat şi de sfărâmat răul din trup şi din suflet... o maşină de prins şi de imortalizat prietenia, tandreţea, respectul, poezia, cultura... o maşină de aşteptat aceeaşi secundă în fiecare clipă. Astăzi, în fiecare an, mă duc să stau de vorbă cu Marmora, o piatră cristalină transformată în femeie, care-mi umblă pe la geamuri şi prin vis. Stau de vorbă cu ea. Vrea, când va fi mare, mare, mare... să se facă statuie de dramaturg la fereastra "Fetiţei cu brichetă"... pe banca din faţa căreia să vină şi să stea şi să scrie Christian Andersen, Carl Sandburg, Rudyard Kipling, Fiodor Dostoievski... în anul acesta şi în mulţi ani!
