Uite-aşa, să nu ne despărţim brusc, ne propunem o vizită la Birou, cum îi zicem spaţiului care adăposteşte magazinul lui nea Gheorghe din Cudalbi. Şi plecăm într-acolo, pe strada Frunzei, aproape de pompele funebre şi de sicriele ademenitoare ale lui Mormânt, cum îl alintă lumea ne/muritoare pe domnul proprietar al celei mai cunoscute întreprinderi de satisfăcut vii şi morţi. Strada asta-i strada cu cele mai multe semne de parcare interzisă, însă doldora de auto/mobile parcate după cum vrea muşchiuleţul de şofer şi după cum sterno/cleido/mastoidianul dintre cot şi genunchi al poliţiei rutiere nu vrea nici în ruptul capului să aplice legea, adică întreţine un soi de complicitate la imaginea urâtă a Noului Galaţi!...Sigur că da! Ajungem şi intrăm! Intrăm şi salutăm! Salutăm şi suntem contra/salutaţi! Ne salută şi ne surâde parasimpatica doamnă Lucia, o turtă a lui Dumnezeu tocmai din Botoşani, vânzătoare de toate în acest loc prin care a trecut cea mai mare cantitate de inteligenţă pe secundă, pe metru pătrat, pe metru liniar şi pe cap de client! Însă, nici nu apucă bine să-şi termine surâsul dedicat nouă, şi Petrache sare şi zbârnâie ca un Arc de Triumf: "Te rog să nu-mi mai zâmbeşti, că-s însurat!"...Sau ne salută şi ne surâde doamna Nicoleta, gălăţeancă vânzătoare în contra/tură şi la fel de dulceaţă, comoara şi soţia lui Gheorghiţă, un om din Scânteieşti, care taie Combinatul şi pregăteşte terenul lui guru Mittal pentru cultură de răgălie, holeră, beladonă şi ferească-dumnezeu! Însă, nici doamna Nicoleta nu apucă să-şi termine zâmbetul, şi Neculai sare ca muşcat de strechea cu picioare lungi, care, uite, chiar acum intră în magazin, sau de frumoasa viperă cu ochelari, care, uite, chiar acum iese din magazin: "Te rog să nu-mi mai zâmbeşti, că-s însurat!"...(am uitat să-mi aduc aminte că "ferească-dumnezeu" este o plantă adusă de Mittal de pe meleagurile lui Dalai Lama, prin pofta şi prin bunele intenţii ale lui Adrian Năstase, cel care s-a tăiat cu pistolul la gât şi despre care eruditul Octavian Paler zicea aşa: "când îl aud pe omul ăsta premier vorbind, am senzaţia netă că mănânc săpun"...dar ştiţi care-i legătura dintre intenţiile bune şi iad, nu?)...Sigur că da!...Neapărat şi în regim de maximă urgenţă, chiar acum, cât făptura lui Neculai încă mai circulă pe scoarţa de lut, trebuie să caut şi să găsesc o soluţie optimă ideală de continuare/conservare a Genei din care a coborât salvatorul cu cele mai rafinate, mai statornice, mai sfinte, mai pline de milostenie sentimente din Celula Societăţii!...Stai să vezi!
Triumful şi statornicia lui Petrache Neculai (V) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
