Da... aşa cade olteanul găurit de rafala răzbunătorului din Corni! Cade pe marginea fâşiei nimănui şi sângerează de moarte! Abia mai poate spune: "Ce-ai făcut? M-ai omorât!"... Bestia din Corni (nu poţi să numeşti altfel un om care face aşa ceva, chiar dacă i se pare "justificat" gestul ticălos) nici nu clipeşte, nici nu dă vreun semn că-i speriat sau că-i pare vreun pic rău de acţiunea sa criminală. Ba chiar mi se pare că-i mulţumit de fapta-i mişelească şi chiar zâmbeşte dintr-un calm greu de descoperit în fizica şi în psihica unui om normal. În loc să se agite, să facă ceva pentru salvarea bietului oltean ciuruit, moldoveanul ridică receptorul/microfonul, învârte manivela şi-l anunţă pe şeful pichetului că are eveniment de frontieră, că a prins un infractor care voia să treacă graniţa, adică. Olteanul simte că-i aproape gata, dar nu mai poate spune decât aceleaşi cuvinte: "Ce-ai făcut? M-ai omorât!"... Bestia din Corni se uită la omul în agonie şi-i zice foarte liniştit: "A, n-ai murit? Stai că te rezolv!"... Şi, sub toate privirile noastre copleşită de spaimă, vâră baioneta în gâtul olteanului şi-i taie beregata. Ăsta, cu ochii aproape ieşiţi din orbite, îşi dă duhul pe marginea nimănui. Moldoveanul îşi freacă palmele de satisfacţie. Apoi, învârte manivela şi anunţă din nou evenimentul de frontieră. Desigur, noi nu suntem în stare să găsim cuvinte pentru a ne explica întâmplarea sângeroasă. N-avem nici un strop de curaj să-i reproşăm ceva criminalului calm. Ne este frică din aceea, ştiţi foarte bine de care frică. Ni se întorc măruntaiele pe dos. Care mai de care vomită pe unde apucă. Moldoveanul fumează firesc, de parcă nici nu a participat la crimă!... Sigur că da!... Iată, apare şeful pichetului, se uită la cadavru, nu prea pare agitat, interesat să creadă că mai poate face ceva, să anunţe vreun superior, să întrebe ce, de ce şi cum...!... Când află cine-i, de fapt, autorul "evenimentului de frontieră" şi de ce s-a petrecut asemenea tragedie, şeful de pichet dă telefon mai... departe!... Urmează anchete, chestii, socoteli, amânări, cercetări, circumstanţe atenuante... şi, iată, bestia din Corni nu face decât trei ani de batalion disciplinar... adică, bine mulţumesc, stă numai oleacă mai mult decât perioada normală de stagiu militar... şi vine acasă, şi se însoară, şi trăieşte, şi trăieşte... ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic!... Incredibil?! Sigur că da!... Oare cum a putut trăi atâta amar de vreme cu sufletul plin de remuşcare?... Însă, o fi fost în stare de sentimentul devastator al Remuşcării? Nu s-a aflat niciodată!
Olteanul zelos şi bestia din Corni (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
