Demult, când colhozurile şi sovhozurile dădeau în floare pe puţinele ori multele loturi ale proprietarilor de pământuri româneşti şi asigurau tot necesarul de iluzii pe fiecare masă şi cap de agricultor, şi când Gheorghe Gheorghiu-Dej din Bârlad nu zvârlea nici o vorbuliţă împotriva ordinelor primite de la "tătucii" moscoviţi... mă aflu în serviciul militar obligatoriu la Oraviţa, grănicer pe frontiera cu Federaţia Iugoslavă, mai exact spus. Prenumele şi numele meu este Gheorghe Ghiur din Vinderei. Totul pare că merge bine şi frumos în "Armata Populară", cum i se zice locului unde se sfârşeşte Logica şi începe Absurdul. Nu? Cei care au (mai) apucat să-şi "satisfacă" perioada militară obligatorie, ştiu ce înseamnă absurdul cazon, ştiu cu ce se mănâncă arpacaşul şi borşul flăcău! Şi ştiţi, de asemenea, ce "căprărie" dezlănţuiau căprarii umpluţi cu zel şi prostie când vine vorba de instrucţie pe lângă regulamentul de ordine interioară!... Iată, un oltean zelos şi cărpănos, comandant de grupă, îi obligă pe soldaţi, în fiecare zi, să mărşăluiască în pas de defilare prin tăuri savante, să execute "culcat" prin gloduri care trec de genunchi... fiindcă, grongăneşte olteanul, "ostaşul român trebuie să fie spirt, sfârlează, supus, executant ideal"... fiindcă, urlă zărghitul, "aviaţia inamică-i la joasă înălţime şi trebuie păcălită"... etc! etc! Sigur că da!... Şi, azi aşa, mâine aşa, poimâine tot aşa, până când, într-o amiază, la un capăt de asemenea batjocură, un gălăţean din Corni, parcă Pătraşcu-i zice, se proţăpeşte sub nasul acvilin al căprarului din Olt şi-l ameninţă răspicat şi sacadat: "Dacă nu încetezi cu bătaia asta de joc, nu mai durează mult şi te omor! Roagă-te să nu vrei să te convingi!"... Sigur, tot plutonul rămâne trăsnit, stană de gheaţă, înmărmurit, înţepenit... cum se spune în situaţii din astea, extreme! Şi nimănui nu-i vine să creadă! Şi olteanul, încăpăţânat şi plin de fumuri sudice, nici gând să-şi revizuiască atitudinea faţă de subordonaţi, nici gând să ţină cont de ameninţarea dură a moldoveanului tăcut!... Sigur că da!... Şi, azi aşa, mâine aşa, poimâine tot aşa... până când, într-o amiază cadaverică şi plictisitoare, la capătul unui program de instrucţie care depăşeşte orice imaginaţie de om normal fizic şi sănătos psihic, lângă un foişor aflat pe fâşia de frontieră, oşteanul din Corni nu mai rezistă presiunii, nu-şi mai poate ţine în frâu nervii şi dracii răscoliţi de comandant!... Brusc, fără vorbă, trage o rafală de gloanţe în burta olteanului... şi ăsta cade pe fâşie, sângerând ca porcul!... Stai să vezi!
Olteanul zelos şi bestia din Corni (I) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
