E bun Lacrima Christi! Foarte bun! Greu sau imposibil de găsit asemenea vin pe dealurile Bujorului, pe la Nicoreşti, pe la Niculiţel...ori prin alte şi alte coclauri ocupate cu vii!...Cu vii, fiindcă doar viile alcătuiesc temeliile Ţării din Patria noastră! Dacă viile "merg" bine, nimic nu mai contează! Când butoaiele-s pline, nu mai are nici o importanţă dacă şoarecii se dau de ceasul morţii în şură deoarece au crăpat ultimul bob de păpuşoi şi toate perspectivele-s cumplite! Nici mâţele n-au de unde lua/împrumuta un ciur de grâu sau de porumb pentru bieţii chiţcani dislocaţi în spaţiul mioritic! Să le dea şi să-i crească! Doar n-o să-i halească aşa, mărunţei şi pricăjiţi, daţi în delir de atâta foame, goliţi de speranţe şi entuziasm!...Sigur că da! Dacă vii nu sunt, nimic nu e! Nu?...Iată, o vie stă pe soba lui nea Emil Ion Batog, lângă plita încinsă, încolăcită pe după burlanul bun conducător de căldură şi fum! O mâţă vie, vreau să spun! Stă încolăcită şi toarce! Toarce andante şi visează frumos! Visează numai cu un ochi! Nu se hodineşte cu amândoi, deodată! Îi doarme pe rând! Intră în vis numai cu un ochi, şi tot frumos visează! Eu nu-s în stare să visez frumos nici cu amândoi, nici cu toţi ochii din lume, presupunând că i-aş avea!...Sigur că da!...Cu un ochi doarme şi visează, iar cu celălalt îşi păstrează intactă vigilenţa legendară! După culoarea celor care intră/ies în/din spaţiul/timpul barosanului mare al barosanilor mici, mâţa se mişcă să-şi facă simţită prezenţa, îşi schimbă ochiul de somn şi vis, îşi ondulează coada şi-şi reglează timbrul de tors! Oare ce fel de vis visează cu ochiul stâng? Oare ce fel de vis visează cu ochiul drept? Oare ce fel de vis visează cu amândoi?...Sigur că da!...Iată,
după cum rareori caută spre mine, realizez că nu dă nici un sfanţ, nici o para chioară pe aerul meu de priceput în ale balsamului Lacrima Christi, în ale tuturor filozofiilor gnostice şi agnostice referitoare la originea şi la evoluţia neamului mâţesc!...Sigur că da!...Uite, încă nu miroase a mâţă pârlită...încă mai avem sânge de vie-n pahare...încă-mi mai aduc aminte versurile lui Emil Brumaru: "Fecioarele se încurcau în gene,/ motanii se frecau de damigene,/ şi ne era la toţi atât de lene!"...Şi un catren mistuitor al lui Omar Khayyam: "De ai alăturea de tine/două măsuri de vin şi-o cupă,/ să bei în orice adunare,/ şi când eşti singur iarăşi bea!/ căci cel ce face şi reface/ tot ce-i în lume nu se-ocupă/ nici de mustăţi ca ale tale/ şi nici de bărbi cum e a mea!"...Mâţa îşi opreşte torsul şi ascultă!...Stai aşa!
