Cum ziceam în ziarul cel de ieri, alerg la nenea Emil Ion Batog, barosanul mare al barosanilor mici din biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", şi-i povestesc ce am păţit chiar în ziua în care a venit primăvara. Desigur, ca întotdeauna, omul mă ascultă. Apoi, cu gesturi persuasive, academice, scormoneşte prin buzunare şi scoate o coală păturită. Apoi, urmărindu-mă pe sub genele-i albe, despătureşte coala, o netezeşte, se aşează în dreptul luminii de primăvară şi citeşte: "A murit fetiţa de zăpadă,/ astăzi, părăsită, pe la prânz.../ nimeni nu a fost să o audă,/ s-o salveze...nimeni nu a plâns,/ nimeni nu s-a dus să-i pună gheaţă/ pe durerea-i şi pe trupul cald,/ nimeni nu i-a dat nici o secundă/ din atât adânc şi-atât înalt!// A murit fetiţa de zăpadă.../ a murit închisă într-un loc,/ unde am crezut că n-are moarte,/ unde am crezut că doar noroc/ va să aibă-n ceastă veşnicie.../(însă, iată, ce urât s-a stins)/...n-am crezut că şi frumosul moare,/ că şi albul poate fi învins!// A murit fetiţa de zăpadă/ într-o lume care nu-i a mea.../ n-am ce mângâia (la despărţire)/ şi nu am pe cine îngropa.../ a murit urât, dintr-o greşeală,/ într-un spaţiu fără sus şi jos.../ trebuia s-o fi lăsat afară,/ să se-nalţe simplu şi frumos!"//...Sigur că da!...Ce pot să mai zic, ce pot să mai adaug la atâta şi atâta răscolire/simplitate? Cred! Cum să nu cred? Cine pupăza m-a îndemnat să iau farmecul zăpezii de la locul lui? Cine m-a ispitit să iau fascinaţia viscolului înmărmurit în drăgălăşenia Copilei de Omăt şi să-l ascund într-un banal numit locuinţă omenească? Oare cine m-o fi învăţat să smulg splendoarea din mijlocul splendorii şi să-i grăbesc ştergerea de pe obrazul cestui pământ? Şi doar ştiu ce se întâmplă dacă pun ceasornicarul la stână şi ciobanul la ceasornicărie! Şi doar am mai păţit-o o dată, când am pus un nufăr într-o călimară cu cerneală, adică într-un loc impropriu...şi floarea a murit otrăvită, după ce a băut lichidul de scris cereri de lemne şi memorii! Am păţit-o, însă nu am rămas cu nici o învăţătură din această crimă premeditată! Am vrut să fiu mai bogat cu o frumuseţe decât alţii! Am vrut să mă laud în Cuptor că am o bijuterie, că am o comoară în congelator, să le fac sâc! sâc! celor care habar nu au cu ce se "mănâncă" zăpada! Dar nici o clipă nu mi-a trecut prin tărtăcuţa cea goală că moartea Copilei de Omăt este preţul plătit pentru nenorocita mea lăcomie!...Sigur că da!...Barosanul mare al barosanilor mici tace şi-mi toarnă Lacrima Christi în pahar! Să-mi treacă şi să uit!...Stai să vezi!
Fetiţa de zăpadă şi mâţa cu mâner (V) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
