Şi dă-i, şi taie!... Şi taie, şi dă-i!... [conul Mitică-i nu se joacă de-a tăiatul viei... taie şi se convinge (a nu mai ştie câta oară) că o vie se taie mult mai uşor decât o moartă, mult mai uşor decât maioneza, mult mai uşor decât icrele, mult mai bine şi mai uşor decât zgura din cuptoarele/flăcările CSI (Combinatului Siderurgic Indian)... deoarece o vie, primăvara, e plină de sevă şi de viaţă, e fragedă şi naivă ca nevastă-sa când, din respect şi din adorare pentru nemurirea matrimoniului/patrimoniului lor, a luat briciul bărbatului şi şi-a tăiat buricul degetului mic, aşa, să consfinţească Unirea prin ceastă ofrandă sângeroasă!]... Sigur că da!... Mitică-i foarte convins de spiritul vindecător al coclaurilor dobrogene, de spiritul filantropic şi blând al turcilor şi al tătarilor şi al lipovenilor aciuaţi pe locurile de baştină ale regelui bălţilor, Vasile Ştefan, supranumit Terente!... Şi dă-i, şi taie!... Şi taie, şi dă-i!... Mitică se uită scurt la ceas... ("Atlantic" mecanic adus "de-afară", ceas cu ale cărui cifre şi limbi fosforescente a vrăjit-o şi a determinat-o pe viitoarea-i soţie să-i flituiască pe toţi pretendenţii la mâna-i marmoreană, la toată alcătuirea-i gingaşă, chiar diafană, de lungă şi apetisantă libelulă)... şi constată/decide că a sosit marea clipă a micului dejun! Lasă foarfecul şi gândurile în vie şi pleacă în pas ostenit, dar destul de vioi, la căruţă şi la măgar! Aici... mare surpriză mare: iepurele altoit îi scormonise-n traistă... şi-i mâncase pâinea cu tot cu ziar, ouăle cu tot cu pungă, dar şi ţigările "Amiral"!... Nu-i lăsase decât apa! Atât!... Conul nu are ce face! Înghite-n sec, bea apă, înghite-n sec, bea apă... şi se uită la măgar cum meditează didactic şi pedagogic, şi cum freacă aerul căldişor al primăverii cu urechile-i ca nişte ventilatoare, şi cum dă din coadă drept mulţumire către stăpânul său, onorabilul Mitică!... Scena-i antologică şi demnă de marele ecran: Mitică zâmbeşte, nu mănâncă, nu fumează... gata, nu mai are nici apă... dar, culmea, nu-şi iese din firea-i înzestrată cu nervi de oţel, sânge de tanc şi calm olimpian!... Zâmbeşte şi se uită la domnul măgar, şi-l cercetează ca pe un material de laborator, ca pe o hartă, ca pe un exponat din muzeul lui Grigore Antipa! Chiar cred că nu-i pune gând rău patrupedului sfânt... fiindcă-şi aduce aminte pe Ce a călărit Învăţătorul când a intrat în Ierusalim! Chiar cred că intenţionează să-i tocmească un loc printre celebrităţile din Muzeul Figurilor de Ceară!... Chiar se apropie de măgar, îl mângâie şi-i suflă: "nu mai e mult până mâine"!... Stai aşa!
Un om şi un măgar de bună voie la vie (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
