Sigur că da!... conul Mitică mănâncă zahăr cubic la botul măgarului... să vadă (şi) animalul purtător de Mântuitor ce înseamnă să lăcomeşti şi să furi din traista altuia, chiar dacă ţi-i stăpân şi umplut cu milă, cu cele mai bune intenţii, ca orice cărare spre Iad!... Măgarul înghite în sec, se face că nu-i dă atenţie gălăţeanului însurat pe coclauri tulcene, trage cărucioara frumos şi cu toată sârguinţa... şi jură (în gând) să nu mai poftească în vecii vecilor la desaga harnicului gospodar. Acasă, nevastă-sa stă pe prispă şi-i aşteaptă cu grijă, cu zâmbete, cu sarmale şi poale-n brâu. Atelajul intră ostenit şi victorios în ograda pardosită cu troscot proaspăt, cu aer curat şi frământat şi strecurat prin lungi şi liniştitoare ramuri de tei. Animalul rage cu ochii închişi către cerul aprins de amurg. Mitică-şi fixează "Atlanticul" adus direct din Elveţia şi se găteşte de culcare!... Sigur că da!... Nu se culcă în odaia de culcat! În sezonul când se năpustesc muncile de primăvară, ca de obicei, Mitică se întinde în tindă, pe-o saltea umplută cu paie de grâu. Saltea tare şi hodinitoare, nu din aia cu puf de lebădă neagră, pe care stă şi visează jumătatea-i fermecătoare: un autentic focar iubire, un minunat rezervor de tandreţe, o ademenitoare pasăre-liră plină cu mister!... Fiindcă n-are timp de coasta femeii! Trebuie să gândească şi să afle de unde poate face rost de haragi pentru vie!... Sigur că da!... Uriaşul său IQ îl salvează iar! Îşi mulţumeşte cu fruntea a/plecată spre Răsărit, cu semnul crucii, cu vorbe murmurate... şi cade în somn!... Şi se face că merge la Dunăre, şi că Dunărea-i revărsată, şi că valea oraşului Galaţi e-n pericol!... Şi se face că zvârle/întinde plasa... şi nu aşteaptă mult... şi simte cel mai mare peşte din fluviu cum se zbate în capcană... şi foarte greu reuşeşte să tragă prada spre mal, mult mai greu decât Santiago, eroul lui Hemingway, din "Bătrânul şi marea"!... cu ajutorul sătenilor din Pisica, scoate monstrul din apă! Brusc, nivelul Dunării scade cu doi metri şi nouă centimetri... iar valea oraşului scapă de inundaţie!... Mitică, tare generos din fire, împarte carnea la toată ţărănimea din şapte sate... ia coastele peştelui (cinci căruţe) le duce la vie şi le foloseşte ca haragi!... Sigur că da!... E dimineaţă! Conul se spală pe ochi, dă peste cap un ciocănel de rachiu, adaugă măgarul la căruţă şi pleacă la treabă, meditând şi tare contrariat de visul bizar, pe care tocmai l-a săvârşit pe patul din tindă!... Ajunge pe deal şi nu-i vine să creadă: toată via-i hărăgită ca-n vis!... Şi, departe, gălăţenii mor de sete!
Un om şi un măgar de bună voie la vie (IV) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
