La cinci post meridian începe balamucul în restaurantul hotelului. Adică evenimentul, cum îi spun cei care sar şi chiuie ca nişte săriţi de pe fix: un fel de nuntă cu ţicniţi, un fel de aniversare cu cretini şi mârlani, un fel de hărmălaie cu specific gălăţean, un fel de aiureală tolerată de autorităţi, un fel de bălăbăneală şi bălăngănire fără rost şi fără sfârşit. Bineînţeles, nu-mi pot permite să dau desenele mai tare, în slaba nădejde că pot acoperi decibelii terorişti din sculele şi din gâtlejurile afumaţilor şi baragladinelor din restaurant. Bineînţeles că mă apucă dracii, mai ales că n-am cui să mă plâng şi mai ales că şi vecinii acestei locaţii tac şi înghit zgomotele imbecililor copleşiţi de "eveniment", dacă nu cumva şi ei, la fel de iubitori de "artă", îşi ajustează boxele şi sintetizatoarele peste limita de supravieţuire a omului normal. Apelez la ultimele-mi rezerve fizice şi psihice din dotare, număr până la 4321, înainte şi înapoi, de 5 ori, din unu în unu, din doi în doi, din trei în trei...poate mă distrag din ghearele cestei babilonii, poate-mi pot reprima furia şi convingerea că nici la hotel nu am liniştea pe care mi-au profeţit-o nişte ursitoare rahitice, despre care v-am zis în ziarul de alaltăieri. Îmi pun două perne cu pene antifonice pe urechi şi constat că astea-s mai mult amplificatoare de nebuneală, de parc-ar fi aglomerate cu pene de pasăre-cioară, nu pasăre-liră, cum îndrăzneam să cred. Încerc toate metodele care-mi trec prin scăfârlie, dar toate-s în zadar şi-n ciuda intenţiilor pentru care m-am cazat la Grandly. Uite, umplu cada cu apă, mă arunc în imersiune, "cu stufu-n gură", cum zicea poetul Panait Căpăţână că stă scufundat în vis, dar metoda tremură sub asaltul "trupei" de balaoacheşi şi sub năpustirea primitivă a dansatorilor scăpătaţi/scăpaţi din pinioane, din civilizaţie, din autocontrol! Uite, stau cu capu-n frigider, însă tot degeaba! Uite, mă vâr sub pat, însă n-am nici o şansă de liniştire! Uite, mă hotărăsc să iau o hotărâre...!...Brusc, sunt întrerupt din intenţia salvatoare: deasupra, în camera 403, cineva dansează! Îi număr ritmul şi paşii, respiraţia şi entuziasmul...şi constat că-i singur, şi bărbat, şi ştie ce însemnează dansul...nu aşa, cum destrăbălaţii din restaurant! Şi chiar îmi place hotărârea dansatorului singur! Tind să cred că nu-i numai o apă de ploaie, numai un preludiu, numai o tresărire...numai un vis al celui cazat cu zece camere mai sus! Îmi place să cred că acest charleston este numai începutul salvării mele din nesimţirea contemporană!...Stai să vezi!
Cu gonflabila în hotelul Grandly (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
