Sigur că da!...Ritmul drăcesc al charlestonului mă convinge să dansatorul singur de la 403 îşi repară o suferinţă, îşi drege o rană sufletească. Şi nu se opreşte. Numai o fracţiune de secundă se opreşte. Şi se azvârle în hard-rock. Am senzaţia netă că se cutremură clădirea hotelului, că am să ajung la parter într-o clipă. Însă harnicul meu dansator nu reuşeşte nici cu acest ritm să acopere zgomotul ca de bombardament din restaurantul cu dezmăţ şi fasoleală mondenă. Oare ce durere îl paşte pe vajnicul meu vecin? Oare ce-l determină să se cazeze la hotel exact când sunt programate cadenţe infernale, adică destrăbălări? Tot cu o pauză ultrascurtă, dansatorul intră în salsa. Ritmul cubanez amestecat cu ritmul portorican mă determină să bat darabana, să ţin bâzul, cum se spune-n Carpaţi. Mă determină să mă duc să-l felicit şi să mergem la una mică-n restaurantul de la "recepţie", nu în cel unde nu se mai poate recepţiona nimic, nu în cel unde cuvântul "distracţie" are şi câştigă şi desfăşoară conotaţii devastatoare. Nu?...Păi, dacă tot nu putem face/savura tocmai ce ne-am propus în acest sfârşit de săptămână, mai bine ciocnim şi bem coniac din pahare mici şi cu fundul lat, decât să asistăm neputincioşi la trista glorie a bezmeticilor din marele restaurant Grandly! Nu?...Sigur că da!...Merg la 403 şi bat cu bucurie şi vehemenţă. Dar nu sunt auzit. Dansatorul îşi frământă singurătatea cu un stoicism pe care nu-l găseşti nici la filozofii din anticul curent omonim. Chiar îl aud valsând Dunărea Albastră. Chiar îl ascult/recunosc în "Iubesc femeia", celebru tangou de "odihnă", de impuls imaginar, de aşteptare şi pândă. Dansează fără companie orchestrală ori de fanfară...dar se poate ghici foarte uşor (după numărul/ritmul paşilor şi după cât întârzie în aer) dacă execută sârbă, horă, pinguin, rumba, mambo, mătura, sirtaki, bolero, cadril, cazacioc, blues, reel, jig, guan yin...ehei!...Uite-aşa o tot ţine şi mă tot ţine dansatorul toată noaptea! Şi tot nu poate învinge decibelimea din restaurant, urletele sălbatice/agonice ale celor care înclină clădirea umilă a hotelului Grandly! Nu?...Sigur că da!...Duminică, dimineaţă, după ce se sparge balamucul, întâlnesc dansatorul singur la o cafea, în restaurantul mic. Şi-mi zice scurt: [Domnule, am venit cu gonflabila-n hotel fiindcă n-o pot lăsa singură acasă! Am venit să mă odihnesc! Să mă uit la desene! Am încercat metoda "cui pe cui se scoate", dar nu merge cu fineţuri în oraşul nenorocit de ticăloşi! Aici, numai ciomagul dă randament!]...Nu?
Cu gonflabila în hotelul Grandly (IV) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
