Cum se cade (o stea cumsecade)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O vezi cum (de)cade? şi vezi cum se cade

să nu (se) sfărâme tăcerea-n ograde

şi linişte-aceea adâncă-n grădine

cu mine(le) tăi viitor... să se-ncline

la tine(le) meu săvârşit în oglinde

când nostru(l) înalt stă pe mers înainte,

când nostru(l) adânc trece-n treaptă înaltă

pe scara aceasta, pe scara cealaltă...

şi aripa noastră să zboare se (z)bate

stăpână şi sclavă pe singurătate?!

O vezi cumsecade: şi bună, şi reauă,

şi caldă, şi rece... şi zici: e o steauă...

o steauă mai verde, mai lungă, mai scurtă,

uscată, banală, murdară, absurdă...

se naşte, trăieşte, se coace şi cade:

e roadă în sine, şi-n sine se roade

pe sine, dă-n flăcări mai rare, mai dese,

nu ştie să plângă, nu vrea să ofteze...

doar pică sublim, să nu tulbure-n zare

tăcerea şi liniştea celui ce-o are!

Citit 10196 ori Ultima modificare Luni, 07 Aprilie 2014 14:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.