Te salut, Cireşul meu Amar
până-n secunda morţii, până dincolo de moarte...
mă uit la tine şi nu-mi vine să cred:
parcă eşti un vulture cu aripile sparte,
cu ochii închişi până la ultimul sânge,
cu zborul încuiat până la ultimul os,
cu pliscul deschis întru zicerea ultimului cuvânt
despre fâlfâitul tău majestos,
despre omul cu praştie şi despre omul cu puşcă,
despre omul care te-a rupt din eternitate,
despre omul care te-a smuls din aer
să te împăieze şi să te arate
cu degetul cum stai şi taci în vremelnicia lui
seacă şi urâtă, nemernică şi-n zadar,
plină de silă şi ură...
Te salut, Vulturele meu Amar,
şi te aştept în pădurea cu cireş înalt
şi răbdător ca tine, să pornim începutul celălalt!
