Vreme de Strigare (cod întunecat)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bună dimineaţa, Vreme de Strigare

la nălţimea celui care doarme sus:

scoală-te, jupâne, seceta-i cât ţara

şi se prăbuşeşte totul spre apus...

totul se usucă: păsările, lupii,

caii, câinii, dorul, doina, 2PieR...

fierbe nemurirea, sufletul din apă,

moartea căprioarei râde până-n cer!

 

Scoală-te, jupâne...umblă şi dă cale

celui de pe urmă salvator potop,

fulgeră şi tună...e aşa de tare

lutul, că n-am unde nici să mă îngrop,

nici să-mi fac fântână lungă şi înaltă

până la-nceputul apei nu mai pot...

hai, întinde mâna cu minuni încoace

dacă vrei, bătrâne, să nu mor de tot!

Citit 6465 ori Ultima modificare Joi, 05 Iunie 2014 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.