Mă duc pe strada Cluj, exact în colţul unde aceasta dă nas în nas cu strada Oltului şi unde bădia Nicu Cristea are "Istina", un magazin mic de statură şi foarte scurt în lungime şi-n lăţime pe partea stângă, în care (de la opt la şaisprezece) stă parasimpatica doamna Valentina şi vinde de-ale gurii, dar nu numai. Mă duc să-mi târguiesc o jumate de rahat "Mirela", că tocmai a băgat proaspăt badea Nicu-n prăvălioară. Să nu credeţi că-mi iau ca să fac bici din dânsul, dar nici că mănânc rahat în fiecare zi. Am şi zile de borş. Am şi zile de ciuperci. Însă zilele de rahat sunt din ce în ce mai dese, greu de stăvilit în cetatea cu cei mai mulţi muci şi scuipaţi la hectar, deoarece aşa vor muşchii sternocleidomastoidieni ai rapalăilor de cartier şi ai celor de la secţia Năravuri, care ar trebui să le mărească maiul acestor nesimţiţi. Merg în pas zglobiu, înghit în sec şi salivez corespunzător, reflexiv, calm, corect şi discret, gândindu-mă la gelatinosul multicolor. Mi-i pofta până la genunchi, până-n măduva cozii. Sunt în dreptul bisericii lui Gheorghe, ăla cu balaurul şi biruinţa. Mai am vreo treizeci de metri şi numai câteva secunde până ajung în faţa rahatului "Mirela". Îmi lucesc ochii de bucurie că nea Cristea a vârât preferatul meu dintre dulciurile şi dulcegăriile zilei. Sunt convins că am să devorez vreo zece cuburi de rahat pe loc şi am să-i cer vânzătoarei o cană cu apă rece, că rahatul fără apă rece-i ca mămăliga caldă cu agude negre. Nu?...Sigur că da!...
Uite, chiar în clipa asta sunt în dreptul urât mirositor al tomberoanelor cu gunoi împrăştiat la întâmplare şi adulmecat selectiv de către câinii jigăriţi ai principiilor noastre animale şi umane! Şi mă opresc brusc! Aşa ceva n-am mai văzut! Am auzit despre asemenea "ilustraţii" mobile, dar de văzut abia acuma văd pentru-ntâia dată! Ce văd? Văd un nene care cară saci şi cutii cu cărţi la gunoi! Le cară bucuros, fluierând satisfăcut că scapă de "povară"! Îmi fac oleacă de cruce, că tot sunt la cincisprezece şchioape de biruitor! Şi îndrăznesc să-l întreb de ce zvârle "Sonetele" lui Shakespeare şi "Moromeţii" lui Marin Preda, de ce-l zvârle pe Ionel Teodoreanu şi pe Nichita Stănescu, pe Dostoievski şi Sandburg, pe Balzac şi Dickinson, pe Eminescu şi Zimbru, de ce aruncă-n gunoaiele şi-n mizeria omenirii atâta şi atâta beletristică!? "Omul" trânteşte-o flegmă de osteneală pe asfalt, mă priveşte cu ochi roşii, trânteşte mucul de ţigară pe bolta cerului şi huruie fulgerător, persuasiv şi definitiv/definitoriu: "Mă încurcă în garaj! De asta le arunc!"...Stai aşa!
