Asta au făcut părinţii mei şi ai unor dumneavoastră: n-au stat cu mâinile-n sân şi-n buzunare, dar nici nu s-au apucat de tâlhărie. Au rămas, ca să zic aşa, "extremişti de centru". Şi, odată cu înaintarea în vârstă, odată cu cea coborâre a bătrâneţii în firea lor ne/răbdătoare, s-au suit în taina cărţilor şi în unghiurile/ungherele cu amintiri din podul caselor, dar şi pe liniile din ce în ce mai clare ale amintirilor din podul palmei. În ultima parte a vieţii, adică după victoria dezastrului/nebuloasei din Decembrie 1989, citeau şi comentau "Iisus în celulă", una dintre cele mai tulburătoare poezii ale lui Radu Gyr, intelectual şi martir al României, batjocorit până la sânge în puşcăriile comuniste: "Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă./ O, ce trist şi ce înalt părea Crist!/ Luna venea după el, în celulă/ şi-l făcea mai înalt şi mai trist.// Mâinile lui păreau crini pe morminte,/ ochii adânci ca nişte păduri./ Luna-l bătea cu argint pe veşminte,/ argintându-i pe mâini vechi spărturi.// Uimit am sărit de sub pătura sură:/ De unde vii, Doamne, din ce veac?/ Iisus a dus lin un deget la gură/ şi mi-a făcut semn ca să tac.// S-a aşezat lângă mine pe rogojină:/ Pune-mi pe răni mâna ta!/ Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină,/ parcă purtase lanţuri cândva.// Oftând şi-a întins truditele oase/ pe rogojina mea cu libărci./ Luna lumina, dar zăbrelele groase/ lungeau pe zăpada lui, vărgi.// Părea celula munte, părea căpăţână/ şi mişunau păduchi şi guzgani./ Am simţit cum îmi cade capul pe mână/ şi-am adormit o mie de ani...// Când m-am deşteptat din afunda genună,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă şi era lună,/ numai Iisus nu era nicăiri.// Am întins braţele: nimeni, tăcere./ Am întrebat zidul: nici un răspuns!/ Doar razele reci, ascuţite-n unghere,/ cu suliţa lor m-au străpuns...// - Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele./ Din lună venea fum de căţui.../ M-am pipăit... şi pe mâinile mele,/ am găsit urmele cuielor Lui."//... Răscolitor, nu?... Sigur că da!
Dumneavoastră ştiţi foarte bine, Radu Gyr a fost condamnat la moarte de către nişte tribuni militari comunişti pentru că şi-a asumat o "libertate de exprimare" mult peste "înţelegerea" analfabeţilor ocârmuitori. Aşadar, se pun întrebările: 1. Acest poet al temniţelor a făcut "bine" că şi-a permis să se exprime liber, fără frică?... 2. Regimul de atunci a făcut "bine" că s-a "exprimat" criminal, condamnându-l la moarte?... Ce credeţi şi ce ziceţi, domnilor cititori? Îndreptăm obrazul pământului... să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu?... Stai să vezi!
