Cum să nu mă inunde stupefacţia când fotografia de pe displayul doamnei este chiar acea venerabilă domnişoară (aproape doamnă) de atuncea...care mi-a administrat pe supra/faţă câteva rafale scurte de palme lungi, de mi-a venit să mă sui pe umerii hatmanului şi să urlu până-n Ucraina? Şi cum să nu-nlemnesc (în continuare) când femeia/colega de bancă lăcrămează fără oprire, şi tot şterge poza/ecranul, şi tot tace, şi nu-mi dă (şi dânsa) măcar o rafală cu amintiri din podul palmei peste ochişori şi peste năsuc, să plec la dracu-n praznic, s-o las în plata Domnului şi-n straja lui Mazeppa? Tac. Nu mai sunt în stare nici să citesc, nici să plec, nici să stau, nici să iau vro hotărâre salvatoare din cest moment misterios, jenant, neaşteptat. Încerc să mă aplec puţin şi să mă uit la chipul femeii...aşa, de jos în sus, dacă ea nu nu-mi dă nici o atenţie...aşa, poate-i surprind trăsăturile, poate-o fac să se desprindă de cine ştie ce reminiscenţă cerebrală şi sufletească tragică. Da, reuşesc să-i văd liniamentele feţei! Şi, în loc să mă umplu de dumiriri liniştitoare, simt spaima cum trece crudă prin instalaţia fizică şi chimică a celui care îndrăzneşte să creadă că (mai) este, încă: doamna lăcrămătoare seamănă leit cu domnişoara din "samsung"!...Şi ce asemănare! Zici şi juri că-i chiar ea!...Cum să-mi explic? N-am cum...fiindcă cea din fotografie-i moartă...i-am văzut mormântul şi crucea cu numele ei...!...Admiţând că-i aceeaşi...(paranormal, nu?)...de ce nu-şi aminteşte de mine? Şi oare de ce mă tratează ca pe-un necunoscut, ca pe-un pierde-vară în parcul Libertăţii şi ca pe-un fluieră-vânt?...Nu, nu-i ea! Ea, aceea, a murit! Şi nici una din surorile sale nu-i! Le ştiu foarte bine! Chiar în zilele trecute le-am întâlnit şi le-am văzut...şi nici o potrivire nu mă apropie de gândul că ar putea fi una dintre ele!...Şi, atunci, cine poate semăna atât de mult cu ea, şi să aibă chiar şi o fotografie de-a ei?...Straniu! Ireal!? Temător! Dar şi tentant...cu orice preţ! Nu?
Brusc, de parcă această întâmplare n-ar fi avut loc, incredibila doamnă dă din butoane, se ridică de pe bancă şi pleacă-nspre poarta Libertăţii. Nu mă salută. Nici pe ţeapănul Mazeppa nu lasă o privire. Pisica şi căţeaua se înviorează la fel de brusc. Miorlăitul şi lătratul îmi vâră gheţari în oase. Ceva nu-i în regulă. Oare ce? Hatmanul scrutează depărtările, către nord-est...chiar pe direcţia în care se află Ucraina, dar şi cimitirul cu groapa în care "doarme" femeia din fotografie!...Stai să vezi!
