Nu glumesc. Ieri, pe parola mea de onoare, mi-a sărit în ochi o damă de pică în autobuz. În autobuzul 9. N-am nici o îndoială că şi în autobuzele circulatoare pe celelalte trasee mă pot holba la ist fel de frumuseţi feminine, dar ca asta nu am mai văzut şi nu am auzit că ar mai fiinţa în cest oraş cu Dunăre, dar fără apă în casă. Culmea, nimeni dintre cei douăzeci-treizeci de călători n-o studiază, nu dă semne că ar „citi-o” pe bruneta de pică. E frumoasă ca un lujer de crin. Crinul lui Balzac. Nu-i boită. N-are stridenţe. N-are opulenţe. Da-i nurlie. Magnetică. Persuasivă-n irisuri de cicoare. Fără şuruburi în limbă. Fără ghiventuri la năsuc. Nu-i încălţată ca pe plajă. Nu zbiară la telefon. Nu sparge seminţe. Nu clefăie gumă. Îţi vine s-o mănânci ca pe-o muşcată. S-o dăruieşti unui mac. S-o iei şi s-o faci material didactic la lecţii particulare de estetică sentimentală. Să te uiţi la ea ca şi cum ai halit tocăniţă din ciuperci halucinogene. Cred că are patruzeci de kile cu tot cu salariu. Poartă rochie galbenă, lungă până sub genunchi. Brusc, îşi pironeşte ochii pe mine şi-mi aproape şopteşte elegant: "Spune-mi, te rog, de ce mă priveşti ca pe o carte?"... Surprins, n-am nici o replică. Dar nu pot să n-o mai studiez. Chiar cu şi mai mare atenţie. Şi chiar descopăr ceva şocant pe rochia ei.
Exact sub linia de jos a hap/sânilor citesc: „BLONDĂ sub acoperire”. Asta mai zic şi eu descoperire, nu? Şi iar îmi zice: „Ştiu că pricepi subtilitatea din ceastă reclamă la purtător! Poţi să-ţi faci iluzii! Câte vrei! Cu o singură rugăminte: să-mi scrii o poezie despre secetă! Poezie, nu versuri! Da? Îţi mulţumesc!”... Dama de pică se dă jos! Şi eu îi scriu „Până la os”: Păsări în flăcări. Doliu la mister./ Numai fântâni uscate până-n cer./ Şi mori de vânt oprite pân-la os./ Şi, doamne, lumea zice că-i frumos!/ Prin somn aud un râs în „la” minor./ Nu pot urca. Nu pot nici să cobor./ Pară-s bătut în cuie. Parcă am/ apus înalt în trup de lut Khayyam!/ Greieri şi fluturi stinşi. Pustiu pe câmp./ Înţepenit pe drum, un şarpe strâmb./ Câine puţin, cu ochii duşi în cap./ Şi un paing neutru, foarte slab./ Sărut-secure intră în oglinzi/ şi taie tot ce cumperi şi ce vinzi./ secanta-risc trece fundamental:/ sunt rege vinovat şi fără cal!/ Mă dau încolo şi mă dau încet./ Când mă trezesc, miroase-a Nazareth./ Nu merit eu asemenea minuni!/... Ce să mai scazi, dacă nu ai s-aduni?!/ Sublim a fost demult ş-acuma am/ apus înalt în trup de lut Khayyam./ Car fără car şi amintiri şi chin./ Şi dorm în vecii vecilor. Amin!... (Te salut, sublimo sub descoperire!)
